29 iul. 2009

Tinerii basarabeni dau tonul la alegeri


Autorităţile Republicii Moldova obstrucţionează ilegal România, prin introducerea sistemului de vize pentru români, şi încalcă flagrant tratatul semnat cu Uniunea Europeană. Situaţia este cu atât mai gravă pentru autorităţile moldovene cu cât chiar procurorul general al Republicii Moldova a declarat, zilele trecute, că nu există dovezi în baza cărora România ar putea fi incriminată că a participat la evenimentele din 7 aprilie, de la Chişinău. Pe de altă parte, trecerea alegerilor parlamentare anticipate, programate pentru miercuri, 29 iulie, ar trebui să aducă o detensionare a relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi România. Toate aceste considerente au fost făcute într-un interviu acordat AGERPRES de către deputatul PD-L Marius Rogin, observator al OSCE la alegerile din Republica Moldova.

AGERPRES: Domnule deputat Marius Rogin, reprezentanţi OSCE în calitate de observator la alegerile anticipate de miercuri, 29 iulie. Care sunt primele impresii asupra modului în care s-a desfăşurat campania electorală, a modului în care autorităţile au pregătit procesul electoral?

Marius Rogin: Sunt pentru a treia oară aici, în calitate de observator al OSC la alegerile parlamentare. Spre deosebire de celelalte două scrutine, s-ar părea că s-au îmbunătăţit oarecum condiţiile de participare la campania electorală. Şi populaţia, uşor s-a debarasat de ideologia că trebuie să voteze numai şi numai acelaşi lucru. Influenţa tineretului este spectaculoasă iar ei vor da tonul la aceste alegeri. Au existat bănuieli că Patidul Comuniştilor din Republica Moldova ar fi vorbit cu bătrânii să le ia buletinele copiilor, să nu poată vota. Consider şi sper că este o glumă şi atât. Încă un lucru care m-a bucurat este că faţa de data trecută s-au pus la dispoziţie atât unităţile consulare cât şi cele ale ambasadelor pentru populaţia din diasporă. Speranţa noastră este că cei din diaspora vor influenţa într-o măsură mai mare rezultatul alegerilor.

AGERPRES: Apropos de diaspora. Se vorbeşte că mulţi nu vor putea vota pentru că este zi lucrătoare şi nu îşi permit să li se taie o zi de muncă, pentru a se învoi să meargă la sediile ambasadelor şi consulatelor.

Marius Rogin: Acest subiect a fost atacat în discuţiile cu reprezentanţii PCRM. Ei au spus că fiind vară, vacanţă, foarte multă lume este plecată în concediu şi dacă alegerile ar fi fost duminică, prezenţa ar fi foarte scăzută. Alegerea mijlocului săptămânii s-a făcut pornind de la aceste considerente. Speranţa lor este de a avea o prezenţă de aproximativ 50 la sută. Au motivat că n-au pus joi sau vineri, pentru că declarându-se zi liberă, oamenii şi-ar fi luat încă o zi liberă şi ar fi plecat din localitate. Acum, cu toţii aşteptăm să vedem rezultatul alegerilor şi cât va fi influenţat de această zi.

AGERPRES: În ceea ce priveşte relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Moldova, procurorul general al Moldovei a declarat că nu există probe împotriva României pentru evenimentele din 7 aprilie. Opoziţia cere anularea imediată a vizelor pentru români. Care este opinia dumneavoastră cu privire la acest subiect?

Marius Rogin: Solicitarea vizelor pentru români încalcă acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, pentru că România este obstrucţionată. Nu au existat motive întemeiate pentru un tratament discriminatoriu faţă de România. Speranţa noastră este că relaţiile diplomatice vor evolua spre bine. A fost deja instalat şi noul consul al României în Republica Moldova deci avem o reprezentare diplomatică aici şi indiferent de provenienţă, orice cetăţean român poate primi asistenţă de la consul. A fost, şi sper să depăşim acel moment stânjenitor atât pentru România cât şi pentru Republica Moldova şi sper ca relaţiile diplomatice să fie din ce în ce mai bune. Puntea de legătură a Moldovei cu Uniunea Europeană se poate face mult mai uşor cu ajutorul României.

AGERPRES: Cât de mult contează alegerile pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, mai ales că toate partidele au avut ca temă acest subiect?

Marius Rogin: Deocamdată au existat atitudini reticente ale PCRM faţă de orientarea opoziţiei către partridele europene. Pe de altă parte, nimeni nu ştie dacă peste 5, 10 sau 20 de ani, Rusia va face parte sau nu din Uniunea Europeană. Însă şi gesturile atât de profunde pro-Mosvoca pot fi la un moment dat dăunătoare. Singura în măsură să decidă şansa, timpul şi modul în care trebuie să meargă această ţară este populaţia. Cu cât mai repede va conştientiza că occidentul va aduce un plus din toate punctele de vedere, cu atât mai repede se vor concretiza lucrurile în acest sens. (Gabriel APETRII - Agerpres)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

liber la opinii si critici; injuratura insa stimuleaza cenzura!