14 feb. 2012

La 88 de ani, abandonată sub zăpezi 10 zile

Văd la televizor şi nu-mi vine să cred: undeva în România anului 2012, tuşa Ileana a văzut oameni după 10 zile în care a stat în casa acoperită de zăpadă. Locuieşte undeva la margine de sat şi azi, când au ajuns rudele - odata cu reporterii unei televiziuni, ciudată întâmplare!!! - femeia de 88 de ani (!) a văzut, în sfârşit, chip de om în bătătura sa.
Nu, nu e poveste şi nici scenariu de film. E o ştire de la televizor şi înclin să cred că e reală...
Cum a supravieţuit femeia în această perioadă? Spune chiar ea: "Am avut lemne în casă şi aici lângă uşă. Am fiert mălai cu apă topită din zăpadă. Am băut, tot aşa, apă din zăpada topită în ceaun, că fântâna e departe, cine să ajungă la ea...".
E văduvă de opt ani. Avea un singur suflet în curte, un câine care nu a supravieţuit că nu a avut cine să-i dea un colt de mămăligă, acolo, la cuşca de lângă gard, unde era legat...
Azi au ajuns la tuşa Ileana nepoţii. Uraaaa... Nu mă întreb de ce nu au săpat, în astea 10 zile, potecă prin zăpadă cu mâinile pănă acum, nu de ce e nevoie de primar, viceprimar sau consilieri atât de câini la suflet. Ce rost ar avea? Oricum, şi medicul şi preotul din sat ar trebui să declare decedată în acea zonă ideea de omenie şi solidaritate...
Mă întreb însă dacă, prin zăpadă sau în zbor nu ar fi ajuns mai repede rubedeniile dacă tuşa Ileana ar fi murit, trebuia îngropată şi... împărţită averea? Ei?