20 feb. 2011

VIOREL ANDREI ŞI CORBII...

          Prefaţă: când alţii îl pupau in fund pe Viorel Andrei / Pleşcan ca, deh, era director pe la televiziuni de "moguli" nemţeni, eu  aveam cu el o cearta telefonică în termeni... ca la uşa cortului. Discuţia a plecat de la o suparare a mea legată de o abordare cu care nu eram de acord şi ţipam aşa de tare la el că nu mă auzeam nici eu. În timp, când era tot mare şi tare, am mai avut controverse sau păreri diferite şi în timpul ăsta, la fundul lui era coadă mare la pupat (politicieni de toate culorile, oameni din administraţie, jurnalişti, oameni de afaceri etc).

          Nu-l apăr pe Viorel Andrei. El ştie mai bine ce a făcut şi ce are de tras. Observ cum, de câteva zile, corul fecioarelor nemţene (din care fac parte si cei enumeraţi mai sus), îl judecă (inclusiv pt faptele mai noi, ulterioare sentinţei de care s-a ascuns fix pe tv la oră de maximă audienţă), îl condamnă, îl re-condamnă şi-i doresc să-i putrezească oasele în puşcărie. "Aşa îi trebuie!", se aude ca un ecou în spatele acestui cor... 
          E dreptul lor la opinie. E partea de circ la care au dreptul masele. E doza de sânge din arenă care ridică tribunele în aer. E tele-justiţia făcută chiar cu marele "criminal" / "infractor" / "interlop" care avea şi statut de "vedetă tv".
          De ce nu s-au ridicat aceşti lupi moralişti să-l critice, să-l contreze pe Viorel Andrei (pe teme profesionale, ca deşi era un jurnalist bine cotat loco, mai greşea şi el) când era în culmea gloriei? Motivul ţine, probabil, de coloana vertebrală a acestora la momentul când îi lingeau clanţa, aceeaşi coloană vertebrală care acum dictează instinctul haitei curajoase în a ataca o pradă deja căzută. 

1 feb. 2011

Dezinfectant pentru net

Ştiu că nu e posibil - şi nici nu mi-am propus - să mulţumesc pe toată lumea. Nu mă consider un înger şi una din zicerile cu care (glumesc!) voi intra în istorie este că "Zorro e la televizor iar sfinţii sunt pe icoane...". Continuarea logică o intuiţi: noi, ceilal'i suntem oameni, cu bune, cu rele...

Sunt convins că, în viaţa asta, fie prin prisma profesiei (15 ani de presă...), fie din alte motive (inclusiv poate, la un moment dat, neştiinţă sau superficialitate) am lăsat unora o imagine nu tocmai roz despre mine, oi fi lăsat în urmă şi motive de ranchiună sau - după mintea fiecăruia - poate chiar de răzbunare.
Observ însă, de o vreme, tentative de poliţe, răutăcisme cum ar spune unii, care vin dispre spaţiul virtual. Am ceva bănuieli, am şi dubii, or mai fi şi unii pe care încă nu-i bunghesc (ÎNCĂ, am zis...).
Mai nou, de exemplu, pe blogul lui Valentin Bălănescu, unde comentariile sunt free, cineva îşi postează ideile măreţe "semnând" Daniela Vincu.