9 iun. 2010

La Kaufland cumperi ce vor vanzatorii!!!

Postez la cateva ore dupa intamplare ca sa nu uit detalii:
Miercuri, 9 iunie (dupa-amiza): ajund cu cateva produse in cos la una din casele de marcat de la magazinul Kaufland. Tanarul casier (Cosmin Basma) pozeaza codurile. Pe la mijlocul produselor de pe banda da deoparte o revista in tipla (una din aia de IT cu CD, de vreo 10 lei). Cunosc povestea - probleme la codul de bare si stiu ca obisnuinta casierilor e sa-i preseze pe clienti sa renunte la produs. Hotarasc sa cumpar totusi ce vreau eu nu ce vor ei (o sa vedeti acus' de ce folosesc pluralul).

Paranteza 1: Langa casier mai erau doua angajate (aveam sa ma lamuresc ulterior ca una era sefa de tura - de pe case de marcat sau in general - si cealalta o casiera ce urma sa preia schimbul).

Paranteza 2: Imediat dupa ce mi-a dat produsul deoparte si eu l-am atentionat ca vreau revista, Cosmin a trecut pe post de Napoleon si a inceput sa-i dea nu stiu ce lamuriri unui alt client care se intorsese (un produs era marcat de doua ori dar si a treia oara cu minus, deci isi indreptase omul greseala).

In timp ce eram spectator la casa de marcat chiar i-am zis, mai discret, sotiei: "Parca am fi la un simpozion despre batutul in casa". (nu mi s-a parut tocmai elegant sa se holbeze trei oameni in cumparaturile mele si nici unul sa nu-si miste fundul spre raft sa vada ce e cu codul ala de bare).


Casierul termina de marcat (fara revista) si cere banii. Vad ca nimeni nu decolase (nici macar cu viteza melcului) sa afle pretul asa ca ii zic ca insist sa marce si produsul respectiv. Intre timp pleaca o tipa de langa el si apare un alt tip. Casierul aplica articolul din Constitutia Romaniei cum ca toti suntem egali si toarna gaz pe foc.
- Eu nu am nicio vina ca nu e bun codul. Eu is casier, trebuie sa stau la casa, zice el.
- OK, zic eu. Trebuia sa trimiti un coleg - ca vad ca aici e sezatoare - sa rezolve problema. Daca nu te ajuta colegii, apeleaza la sefii de raion. Sau, nu exista sef de magazin sau sef de tura sa-i rugam pe ei?
- Sefa de tura e cea care era aici, zice el. A plecat...
- Sa afle pretul la revista, zic eu (care vazusem ca tipa a luat-o nu spre rafturi ci spre intrare)?
- Nuuuu, zice el. A plecat cu alta problema...
- OK, zic eu, incercand sa pricep logica magazinului. Eu, cumparator, am luat un produs din raft. Produsul asta e de vanzare sau nu?
- Este de vanzare, zice el, dar nu are cod bun.
- Bun, m-ai lamurit (intre timp, colegii lui mai schimbau o parere cu cei de la alte case, ii mai dadeau sfaturi casierului meu care devenea tot mai nervos. Tipul care aparuse a explicat ca el nu sef la raionul cu revista fara cod si tot chestii din astea). E clar. Tu nu esti vinovat ca esti casier. Nimeni din angajatii magazinului nu are nicio vina asa ca singura concluzie e ca eu sunt vinovat pentru faptul ca acest produs nu are cod, desi eu sunt clientul care vrea sa cumpere...

Dialogul asta absurd a durat vreo 10 minute. Eu - un client tot mai iritat ca, in plina criza (care afecteaza vanzarile) nu pot cumpara un amarat produs pe care mi-l doresc. Casierul - si el tot mai iritat ca desi el a dorit sa inchida bonul fara revista si sa plece (isi terminase omul programul) eu il tineam pe loc (a incercat sa monteze clienta care urma dar femeia nu i-a facut jocul).

Intr-un final, o casiera de la vreo trei case distanta zice un cod, tipul tasteaza si Uraaaaaaaaaaa!!!, pot lua revista. Cineva acolo isi baga coada si nu ma abtin sa nu le explic angajatilor in halate rosii ca (citand specialisti in domeniu, nu ca as fi eu mare destept in vanzari) un client care renunta la un produs sau serviciu acuza doar in 30 la suta din cazuri pretul sau calitatea produsului si in 70 la suta din cazuri e nemultumit de serviciile conexe oferite (mai pe sleau de calitatea personalului). Trebuie sa recunosc ca a fost singura afirmatie la care tipul cu ecuson "Cosmin Basma" nu mi-a dat replica.

Pe moment. Pentru ca, dupa ce mi-a dat bonul si restul, nervos cum eram, am uitat la casa fix sacosa in care pusesem cateva produse inclusiv - ati ghicit!!! - revista multdorita. Si a venit, din spate, intepatura: "Alo, ati uitat revista asta pentru care v-ati agitat atat!".

Am vrut sa-i (mai) zic vreo doua lui Cosmin. Dar mi-am dat seama ca baiatul nu are nicio vina. Vinovati sunt cei care iau, la Kaufland, leafa de cateva ori mai mare decat el si care nu instruiesc personalul. Batuti in cap sunt toti sefii si sefuletii (de sector case, de tura, de magazin, de marketing, de retea, de mama lor) care permit sa aiba loc astfel de situatii.

Poate am exagerat in dorinta de a cumpara din banii mei ce vor eu nu ce vor ei. Inainte de a ma judeca aspru, intrebati-va de cate ori ati lasat un produs pe banda pentru ca din toata lioata de angajati (de la K sau de la alt magazin) care stau la barfa la case sau ascunsi intre rafturi nu s-a gasit niciunul sa rezolve o problema de care e vinovat nu clientul ci firma care le da lor lefuri?...

P.S 1 - Smecherii de la K, inainte de a fi tentati sa dea vreun raspuns la genul "...tu-i ma-sa" sa faca bine sa se uite pe filmarile din ziua respectiva (chiar daca au pixeli putini si sunt fara sonor). Daca ii duce neuronul mai mult decat isi instruiesc subordonatii, isi pot pune intrebarea de ce sta un client 10-15 minute cu un ochi la casier si cu unul la o revista. Aaaa, mai au un martor: badyguardul, ca asa e moda - daca tu client incerci sa le explici logica de clasa a doua, trebuie si un pachet de muschi prin zona... Asa, ca sa fie...

 P.S. 2 - Cei care au ghicit ca in momentul in care puneam bagajele in masina pe langa mine a trecut - "in civil" - vanzatorul grabit merita o bere. :))

P.S.3  - Episodul povestit mai sus, mi-a readus brusc in memorie, subiectul "client incognito". Chiar imi pare rau ca nu am avut la mine o camera ascunsa ca sa postez apoi asa subiect savuros pe blog sau pe youtube. Poate data viitoare... :D

P.S. 4 - In curand, despre alta ineptie petrecuta la alt magazin cu mofturi: sa fii controlat in sacosa ta de bunurile tale (platite).

UPDATE: joi, 10 iunie 2010 - am fost sunat azi de o doamna de la Relatii Publice Kaufland Bucuresti care si-a cerut scuze pt incident si m-a asigurat ca directoratul de la Bucuresti va lua masuri pentru remedierea unor astfel de situatii. Bv pentru telefon succes in remediere!

16 comentarii:

  1. Te superi pentru atata lucru?

    Sa vezi ce sedinte incing printre rafturi sau in zona "informatii" unii angajati iar clientul nu da de nici unul ca sa rezolve o nelamurire. Si, ca sa fiu corecta, trebuie sa recunosc ca ii "pandesc" si ii intreb pe cei cativa care cara ca hamalii paleti cu marfa.
    Concluzia e logica, si aici e ca si la stat: doi cu sapa, cinci cu mapa. Iar daca maine fac astia disponibilizari, tot pe aia care muncesc ii dau afara.
    Degeaba e firma nemteasca, ca al naibii de bine implementeaza obiceiuri mioritice.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut,stai linistit nu esti singura persoana carui-a i-se intampla,am patit-o si eu in Bucuresti intr-un magazin Pratiker,am stat 30 de min sa gaseasca un coleg sa aduca alt cod de bare.
    Concluzia mea: habar nu au de capul lor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am pățit-o și eu la Real în Bacău. Dar eu procedez altfel dacă mă enervează: aștept să tasteze toate codurile și la sfârșit las coșul cu toate cumpărăturile, le spun că nu mai cumpăr nimic și plec. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ooo ce desteapta esti tu:)) ii doare la basca de tine ca ai lasat tu cosul si ai plecat:)))

      Ștergere
    2. Poate asta e modul ei de a protesta. Ca daca ridici vocea zici tot tu (anonim) despre cei 7 ani de acasa...
      Noi, clientii magazinelor credem ca voi sunteti angajati pentru ca voi, salariatii, sa ajutati firma sa vanda, deci sa incaseze bani, sa aiba si patronii de profit dar si pentru salariile voastre.
      Scuze daca am inteles gresit...

      Ștergere
  4. Daca cineva din conducerea centrala a Kaufland ar face o inspectie serioasa la Piatra Neamt s-ar cruci. Si chior sa fii si tot vezi urmatoarele lucruri care dovedesc ca directorii de la Piatra Neamt isi iau salariile degeaba:
    - MAFIA TAXIILOR: La kaufland au acces doar niste taximetristi care ori se afla in gratia directorului ori (cum zice lumea) ii dau dreptul. Cand e aglomerat si cei 4-5 "baieti simpatici" pleaca cu clienti, trebuie sa stai 15-20 in soare sau in ploaie pana se intoarce vreunul din cursa. Daca faci o comanda la un dispecerat, apare un nene paznic care ii fugareste...
    - RAIUL CERSETORILOR - acelasi nene paznic nu are insa nicio treaba cu cersetorii care efectiv terorizeaza clientii din parcare. De la usa magazinului si pana la masina te insotesc 3-4 tiganei (de la 5 la 17 ani), iar daca e vorba de o femeie singura nu se sfiiesc sa traga de ea, s-o bruscheze, ca sa le dea bani. Poate paznicului ii este frica (dar nici asta nu e normal) dar de ce nu fac ordine in parcare bodyguarzii care stau in magazin. Uitase, bodyguarzii respectivi ii pazesc pe clienti, cum a scris Vinca mai sus...
    - OFERTE MINCINOASE: in revista magazinului apar fel de fel de oferte tentante. Daca intrebi de acele produse ti se raspunde invariabil ca au fost doar cateva bucati. M-am enervat si am mers intr-o zi de luni, dimineata la prima ora. Am intrebat iar de produsele ochioase si am aflat, cu stupoare, ba ca le iau angajatii, ba ca de multe ori nici nu ajung in raft ca le cumpara pe toate nu stiu ce sef de la Kaufland Piatra Neamt. Oare ce or fi facand cu ele, bisnita?

    Mai sunt si alte ciudatenii dar le scriu mai tarziu ca acum trebuie sa ies...

    RăspundețiȘtergere
  5. @ lilica - unde ai dreptate ai! si parca ar fi singura firma cu denumire de Nemtia si cu pacate neaose?...
    @ alex - la Practiker P Neamt am stat si eu tot vreo juma de ora ca se se indure un "manager raion" sa-mi raspunda la intrebare; bineinteles ca s-a suparat ca i-am zis ceva de ceas si la toate intrebarile mele a raspuns cu "nu", "nu se poate", iar "nu" - daca scopul lui a fost sa ma duc sa las banii la alta firma, si l-a atins...
    & mihaela - fiecare cu metoda lui - dar eu nu prea ma indur sa fac asa cum faci tu pt ca e vorba de timpul meu consumat pe cumparaturi (alegerea produsului) si uneori s-ar putea sa-l doara in cot pe casier de asa metoda; mai ales ca folosindu-se de preceptul de a nu parasi casa de marcat, casierul ii "pedepseste" pe alti colegi cu retrimiterea produselor la raft
    @ mihai - dincolo de expresia "mafia taxiilor" (cred ca "taxiurilor" e mai romaneste) ai stofa de jurnalist; onservatiile tale sunt corecte (din cate imi dau si eu seama)

    RăspundețiȘtergere
  6. Am patit-o si eu. Nu la K, dar in alte magazine:
    http://teorusu.romascani.ro/ce-inseamna-un-vanzator-bun/
    http://teorusu.romascani.ro/cum-sa-alungi-un-client/
    :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Poate ar fi intersant de discutat (odata) si despre reversul medaliei.
    Adica despre abuzurile uneori de natura penala,ale consumatorilor.
    E mai putin spectaculos ca viceversa,dar merita,fie si pentru ineditul unor fapte.
    -Sunt persoane cunoscute in oras,prinse la furat in Kaufland (medic sef de sectie,profesor "cu staif",ofiter MAI si lista e foarte lunga)
    -Exista persoane care au solicitat si li s-au rambursat banii ,inclusiv pentru o pereche de chiloti folositi-omul a zis ca dupa o saptamana si-a dat seama ca-s prea mici..
    Repet,asta e alta discutie,insa e bine de realizat ca nici noi cei care cumparam nu suntem nemti-cine a lucrat sau lucreaza in comertul romanesc stie f.bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. @ elena

    vorba rabinului, si tu ai dreptate; dar o firma serioasa - cum se pretinde K - nu poate generaliza si sa trateze toti clientii ca pe niste infractori;
    nu stiu de ce dar am impresia ca parerea ta de mai sus e cel putin la fel de potrivita ( ca unghi diferit de abordare) pentru postarea cu dedeman;
    revenind la K, "abuzul" meu a constat in incapatanarea de a cumpara un produs gasit in raft; nu am facut mofturi privind calitatea sau pretul ci am avut doar "tupeul" de a insista sa platesc; nu se asta sunt puse produsele in raft, pe a fi cumparate?
    iar daca angajatii unei firme nu numai ca nu aduc clienti ci ii alunga (prin comportamentul lor) oare isi merita leafa?
    cei de la K Bucuresti m-au sunat si si-au cerut scuze...

    p.s. as fi vrut sa fiu o musculita sa aud discutia dintre cei de la buc. si cei de la K p neamt :))

    RăspundețiȘtergere
  9. casierii sunt mari paorci, am patit-o si eu, abia ca m-am abtinut sa n-o injur pe proasta, a vazut iritarea si nervozitatea mea, m-a luat cu frumosul si apoi toate s-au rezolvat...pana nu ii faci de rahat de fata cu tot personalul din jur sau ma rog de clienti, nu isi vad locului

    RăspundețiȘtergere
  10. daca unii clienti ar stii sa se comporte si sa vb frumos cu siguranta la fel o sa li se raspunda, cred eu...si mai e o chestie destul de logica...eu nu gasesc vinovat pe cel de la case sau pe cel de pe raion,cand avem nemultumiri trebuie vb direct cu dir de magazin sau cu urmatorul care ii tine locul ptr k de acolo pleaca toate problemele..nu sunt angajati destui asa incat "totul sa fie in regula" cum spun ei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crede-ma ca ei vorbesc si ma comport civilizat (ca tot omul am si eu limita dar... dureaza). Se vede ca nu ai trecut prin astfel de situatii. De obicei (nu doar la K) ti se spune ca sefii nu sunt prin zona iar daca esti trimis la nu stiu ce birou din coltul celalalt al magazinului esti somat sa accepti sa platesti doar ce vor ei.
      Dar ai totusi dreptate - daca o sa am norocul sa mi se spuna unde gasesc cosul, il las la banda, ma duc, reclam, ma intorc si vedem ce se intampla...

      Ștergere
  11. si daca tu ca si client te-ai dus si ai vb urat ce ai rez? ti-ai "etalat" cei 7 ani de acasa si a mai auzit si atata lume...casierele sunt "imune" la astfel de pers

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim istet,
      de unde ai tras tu concluzia ca le-a vorbit cineva urat?
      Eu nu contest ca or fi si clienti care sar calul dar de aici si pana la generalizarea ta e cale lunga...

      Ștergere

liber la opinii si critici; injuratura insa stimuleaza cenzura!