13 aug. 2013

De ce, Soro? / plumbul zilei



De ce, doamna Daniela Soroceanu, ați ajuns să ieșiți în evidență cu – citez un coleg de breaslă - “șmichirii” din astea care sunt mult sub valoarea dumneavoastră reală?
Mai acum vreo lună, din postura de secretar al județului, ați dat o primă “lovitură”. Le-ați explicat consilierilor județeni că votul de mai devreme nu fusese pentru amendament ci pentru hotărârea propriu-zisă. “Nu ați fost atenți, eu am zis că votați teza 2!”, le-ați dat atunci lovitura de grație. Numai că și consilierii și spectatorii la acel bâlci au înțeles nu doar că sunteți inteligentă – nimeni nu avea niciun dubiu în sensul ăsta – ci că, pentru a vă atinge un scop (propriu sau al altcuiva) sunteți în stare să păcăliți. Da, ați păcălit pe moment dar circul de vreo oră de după a arătat că dacă nu cîștigi elegant nu urmează concluzii elegante. Iar finalul a fost o usturătoare înfrîngere – ca să iasă din bâlciul în care îl băgaseți, președintele CJ Neamț a renunțat el la victoria indecentă și iluzorie pe care, vezi Doamne, o obținuseți și a ajuns să propună chiar el amendamentul care stătea în gât precum celebra broască a lui Ioan Oltean.
A fost o victorie că aleșii județeni au înțeles să fie mai atenți la formulările alunecoase și pline de „teze” și alte capcane?
Mai acum câteva zile ați venit cu un nou episod decupat din aceeași telenovelă, parcă. Au scris ziariștii – inclusiv eu! – că v-ați depus candidatura pentru funcția de director la spital. Că așa am înțeles, vineri, de la domnia voastră.

Luni, surpriză, mare surpriză. Când s-a tras linie la momentul final, candidatura anunțată nu figura. Deloc. Nici măcar ca înscrisă și retrasă. Ne-ați servit poanta (cu hârtia care nu v-a venit pentru dosar) pe care – sincer! – nu v-am crezut-o. Și la întrebarea cum e cu candidatura depusă care... nu-i, ați mai servit o șmichirie”: “Păi nu am zis că am depus eu dosarul ci că am trimis pe cineva!”.
Așa e, doamna secretar general. Așa ați zis. Doar că ați zis pe la 2 după-amiaza și v-ați referit la dosarul trimis la Registratură pe la 11. Deci cu trei ore mai devreme, timp suficient ca purtătorul de dosar să fi urcat scările de la parter la etajul doi în mâini. Deci, normal era să știți că v-a fost primit sau nu dosarul.
Dar mai e o “șmichirie” (pe care nici m[car nu am desconspirat-o în ziar, că acum m-am prins): odată ce ați fi trimis pe cineva cu dosarul, funcționarul de la Registratură nu putea să vi-l refuze! Ups! Cum să refuze un funcționar un dosar care se depune în plic închis? Că așa prevede legea, nu, doamna jurist și secretar general? Mai am o dovadă – de bun simț - că nu a fost vorba decât de o “șmichirie”: au scris același lucru (“Daniela Soroceanu zice că s-a înscris la concurs”) vreo trei ziare – ați dat vreun telefon (de sâmbătă până luni la 4 dupămasă) la vreo redacție să spuneți “băi netoților, una am zis eu, alta ați scris voi?”. Nu, pentru că ori v-a convenit, ori făcea parte din regia jocului în care v-ați angrenat ca la public (sau o parte din el) să ajungă informația mincinoasă cu Daniela Soroceanu care și-a depus dosarul și care - și dă-i, și luptă... – merge să cîștige concursul.
Atunci a fost teza”, acum argumentul că “nu am zis că eu ci că am trimis pe cineva”. Probabil că ați mai bifat o victorie – ați dus de nas nu doar pe niște amărăți de jurnaliști ci și întreaga opinie publică cititoare de presă locală. Precum consilierii județeni la invocata ședință, și jurnaliștii au înțeles că inteligența dumneavoastră (repet, de necontestat) deviază pe o anumită direcție. Sau – dacă vreți, ca să fim în ton cu anumite realități – pe arătură. Pe o anume arătură.
Un coleg de breaslă îmi povestea că – grație acestui limbaj în două (nu luntrii, ci...) tăișuri – obțineți pe moment victorii ca ale vulpii care a păcălit ursul. Știind și finalul poveștii (lui Creangă) nu știu ce să zic. Zică lumea ce o vrea...
Eu doar constat că o persoană pe care o consideram nu doar inteligentă ci și corectă, și agreabilă a vrut să dovedească doar adjudecarea pariului pe inteligență. Pe moment poate a bifat două victorii dar, vai!, atât de fragile și periculoase încât stima mea nu a crescut deloc.
A apărut în schimb regretul că se confirmă încă o dată vorba cu „dă-i cuiva putere (funcție) ca să vezi cu adevărat de ce e în stare”.
Așa că va rămâne retorică întrebarea din titlu și, parafrazând un alt puternic al zilei, un ecou ar putea da nota “Nu e bine, doamna secretar. Nu e bine!...”.
Dar dacă stimabila doamnă are altă “teză”, se poate opune cineva?

Daniel VINCA

Nota bene – Explicație titlu: Cu ani în urmă, în telefonul mobil, numărul unui coleg de breaslă (cu care am și colaborat pe diverse proiecte media) era salvat “Soro”. Numele doamnei lui, pe atunci șefă la CAS, era salvat “Soro ea”.

Evident că titlul se referă la “Soro ea”. Și evident că, pentru mine, pentru că mi-am luat porția binemeritată din lecția cu “Nu ai înțeles. Nu am zis că am depus dosarul ci că am trimis pe cineva”, cea pe care o credeam “Dana Soroceanu” rămâne, de acum încolo, doar “secretarul județului”. Că deh, se pare că funcția nu doboară doar gradul…

Un comentariu:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

liber la opinii si critici; injuratura insa stimuleaza cenzura!