26 aug. 2011

Harbuz aruncă PSD în aer

Infrangerea usturătoare încasată de amatorul de deputăţie Liviu Harbuz este un eşec care, previzibil (aşa ar fi fost şi la victorie), începe să fie împărţit. Dincolo de gustul amar al înfrângerii, piatra acuzaţiei de trădare sau de non-combat aruncată de Victor Ponta spre unii primari PSD loveşte, prin ricoşeu, în actuala conducere a PSD (USL) Neamţ şi chiar spre conducerea centrala a PSD. Nu e exclus ca printre scaunele care vor fi zgâlţâite de cutremurul iscat de declaraţia lui Victor Ponta să se afle (principiul bulgărelui de zăpadă) chiar al său.
Pe faţă sau pe la colţuri, acuzaţii de trădare spun că ei au tras la căruţa candidatului USL în cele două săptămâni dar propun lui Ponta (şi conducerii centrale a partidului printre care se află şi unii care abia aşteaptă... să cadă Ponta) şi alte teme de discuţie:
1. responsabilitatea alegerii candidatului: nemulţumiţiii acuză forţa electorală şi priza la public slabe ale lui Harbuz acuzând că desemnarea acestuia nu a ţinut cont de criteriile statutare şi electorale ci de relaţiile personale cu Adrian Năstase şi cu Victor Ponta. Acuzaţia PSD-istilor e susţinută şi de colegi liberali. Unii primari PNL au spus că PSD le-a trimis în colegiu şi ei trebuie să sprijine "o mârţoagă cu pile". Un fost deputat PNL a transformat in cruciada apelul sau spre Crin Antonescu de a negocia cu PSD inlocuirea "candidatului pătat", publicand pe siteul propriu - http://www.georgeserban.eu/ - texte devastatoare pentru un candidat aflat in plina campanie (http://www.georgeserban.eu/2011/04/26/despre-psd-si-liviu-harbuz-cu-amaraciune/,
http://www.georgeserban.eu/2011/08/04/principalele-preocupari-ale-unui-viitor-deputat-psd-sustinut-de-pnl/,
http://www.georgeserban.eu/2011/08/19/incurajare-pentru-liberalii-din-judetul-neamt/)
2. slaba implicare a unor lideri judeţeni USL. "Trădătorii" (după cum îi numeşte Ponta) numără pe degete liderii judeţeni (şi de la PSD şi de la PNL) care in această campanie au fost constant şi real în teren.
În rest au avut parte de coordonatori sau de sprijin pur teoretic, de trimişi de la judeţ care "se uitau la ceas că se grăbeau să se întoarcă la oraş şi cu părere de rău la limuzine că, vezi Doamne, scumpele caroserii erau invadate de praful de pe uliţe"
3. sprijinirea formală de către liderii naţionali. Prezenţa liderilor naţionali USL (Victor Ponta, Crin Antonescu, Calin Popescu Tariceanu, Ecaterina Andronescu etc) a fost percepută în teritoriu drept un fel de plimbare de week-end. "Au venit, au vorbit, au dansat. Oamenii aduşi cu autobuze, micii, berea, alte elemente de mobilizare au fost asigurate tot de noi; şi acum întreabă de rezultate şi fac analize în care noi suntem vinovaţi şi ei sfinţi"
4. candidat arogant şi strateg mediocru. În timp ce maşinăria electorală a PDL a fost condusă chiar de Gheorghe Ştefan (lider cu experienţa multor campanii electorale), campania electorală a lui Harbuz a fost condusă chiar de el. Consilierul judeţean Manoliu a ocupat doar de faţadă această funcţie, el ocupându-se mai mult de execuţie decât de concepţie. Până la această campanie, Harbuz nu a mai avut nici o experienţă de coordonare a unui eveniment asemănător şi a făcut toate greşelile posibile pentru a-şi îngreuna misiunea.
A fost arogant cu jurnaliştii nemţeni, fapt care l-a lipsit de sprijinul acestora.
A fost arogant cu unii adversari, insultându-i in timpul sau chiar înaintea campaniei (a reuşit astfel doar să-i mobilizeze împotriva sa).
S-a bazat exclusiv pe specialişti în comunicare şi analiză aduşi de la Bucureşti (foarte buni şi foarte scumpi, probabil, dar care habar nu aveau unde e un sat, un cătun sau o uliţă. Analizele şi ideile macro sunt foarte bune, dar într-o campanie de acest tip şi detaliile fac diferenţa)...

Toate elementele de mai sus îi fac pe cei numiţi trădători de V. Ponta să acuze la rândul lor. Deja au apărut unele declaraţii prin presă iar pe net, oameni ai lor sau ai celor din esalonul doi al PSD Neamţ propun "decapitări" la judeţ, mazilirea unora şi promovarea altora. Şi cum la PSD Neamţ scandalurile sau rocadele nu sunt (de câţiva ani buni) o noutate, acest moment al concluziilor a generat un nou meci. Tabăra Alin Antochi (preşedinte - atenţie, la judeţ dar de la Roman!!! - pentru cei care cunosc orgoliile locale) & Ioan Chelaru (mentorul preşedintelui dar si secretar general la nivel naţional) este iarăşi bombardată cu aluzii sau referiri directe la revenirea lui Ion Munteanu (deputat, fost presedinte PSD Neamt, actualmente independent care după luuuuuuuungi tratative legate de revenirea în PSD a sfârşit prin a anunţa susţinerea pentru candidatul PDL).
Tabăra care conduce PSD Neamţ este din zona pro-Ponta astfel ca toate aceste abordări vin mănuşă taberei care încearcă, la nivel central, o reevaluare a modului de conducere promovat de "micul Titulescu". Vocile nemulţumite de trio-ul Ponta & Năstase & Dragnea sunt tot mai multe. Mircea Geoană raliase în jurul lui o mişcare prin care dorea convocarea extraordinară a unui Consiliu Naţional. Ideea a fost temperată tocmai datorită alegerilor parţiale dar acum poate fi reîncălzită (într-o formă sau alta), mai ales că "lecţia de la Neamţ" a trezit şi nemulţumirea altor lideri marcanţi (centrali sau judeţeni) din PSD. Unii sunt nemulţumiţi şi pentru că nu au primit rezultatele complete ale sondajelor de acum câteva luni pe care - culmea!!! - ei au fost puşi să le plătească.
Harbuz a pierdut la Neamţ doar un loc de deputat. Eventual, nici nu va mai fi lăsat să candideze altă dată (nicio pagubă, pentru că mediocritatea în serial nu e premiată nici măcar de PSD). Încrâncenarea lui însă de a nu rămâme "fără coledzi" va lovi însă nu doar în aval (aşa cum a încercat Ponta) ci şi în amonte (PSD Neamţ şi PSD central). Iar din explozia ce se prefigurează nu e exclus să sară schije chiar si spre Victor Ponta şi echipa lui ba - schijele sunt incontrolabile - şi spre Crin Antonescu.
Adică spre "mamutul" USL, dărâmat la Neamţ de flerul lui Pinalti (în timp ce Stefan îşi organiza echipa, conducerea USL îl critica la tv) şi de "piticul" (aşa cum l-au poreclit) Rădulescu. Goliat nu se lăuda cu sondaje dar a păţit fix ca USL la Neamţ. Si pentru PSD / USL calvarul abia începe. A reuşit şi Liviu Harbuz ceva...

Un comentariu:

  1. Sunt membru PNL. Am votat cu dl Harbuz si am convins si cativa prieteni sa o faca. Acum, sincer, imi pare rau. Nu ca ar fi fost mai buni pedelistii sau Radulescu al lor.
    Imi pare rau pt ca miam dat seama ca noi fraierii suntem folositi ca sa ajunga unii pilosi incompetenti la ciollan. Harbuz asta nu are fata de Parlament. Sa stea la vaccinat gaini...
    Radulescu e alt smecher dar macar a avut vrajeala in el, a stiut sa vorbeasca cu toata baba

    Mihai

    RăspundețiȘtergere

liber la opinii si critici; injuratura insa stimuleaza cenzura!