15 dec. 2011

Plecăciune dascălilor mei!

Supărarea intergalactică a unor cârcotaşi (pe motiv că mi-am permis "luxul" de a protesta printr-o sesizare că un cadru didactic mă bârfeşte şi mă incondeiază mincinos la o oră de clasă) are şi un efect pozitiv: am făcut o binemeritată trecere în revistă a dascălilor mei (de când eram o gâgălice şi până hăt încoace) care, fără nicio exagerare, pot fi consideraţi demni urmaşi din secolul XX al ideii de "Domnu' Trandafir".
Am avut - mulţumesc lui Dumnezeu! - mulţi dascăli adevăraţi, oameni şi profesionişti care şi-au transformat misia în apostolat şi care (unii, acum, la sfârşit de carieră, alţii - la pensie, alţii - în ceruri) nu doar au "învăţat" elevi ci au şlefuit caractere. Or fi fost şi unii poate - dar foarte puţini în acele vremuri - rătăciţi în acest domeniu, dar eu am avut marele noroc să trec prin mâinile multor dascăli care chiar nu stăteau cu ochii pe ceas ca să vadă când se termină cele 4-5 ore zilnice, care chiar ne învăţau carte şi care - lucru aproape incredibil pentru ziua de azi, ne luau şi cu arcanul (exagerez, desigur) la activităţile extraşcolare, consistente în acele vremuri, pentru care nu erau plătiţi cu nici un leu. Ba sunt convins că mai aduceau şi bani de acasă, unii dintre ei, din dorinţa ca activitatea sau grupul pe care îş pregăteau să fie cel mai bun în competiţiile judeţene sau chiar mai înalte care nu erau deloc facile.
Cel puţin la Zăneşti la mine am avut şi dascăli şi instructori la astfel de activităţi care scoteau (în sens bun) şi untul din noi astfel că la aceste competiţii extraşcolare, indiferent de categorie sau specialitate, când se anunţa echipa "sularilor" să fie motiv de frison pentru adversari.


* GRĂDINIŢA ŞI ŞCOALA PRIMARĂ
Am deprins buchiile la şcoala din... fundul grădinii. Nu e o glumă: fosta Şcoală 4 din Zăneşti (închisă acum) este amplasata lateral de spatele caselor părinţilor şi bunicilor mei. Aşa că mergeam la şcoală sau la grădiniţă fie "pe drum", fie "prin grădină".
Prima Doamnă a Şcolii mele a fost doamna Oana Samachiş. Doamna educatoare, pardon, tovarăşa educatoare, ca "tovaraşa" era pe atunci apelativul oficial. Un om deosebit, un profesionist aparte, cu o răbdare ca a Maicii Tereza. Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie grija pe care o avea pentru fiecare din gâgâlicile din faţa ei, aşa că voi spune doar atât "Sărut-mâna şi plecăciune, doamna educatoare!".
Patru ani apoi am fost "dădăcit" de doamna învăţătoare Iacob. "Iacobiţa", îi spuneau cei mai mari. În şoaptă, că disciplina nu era de negociat cu Doamna, care în ciuda aparentei rigidităţi a fost o adevărată Vitoria Lipan, puternică dar şi sensibilă. Din cutiuţa mea de amintiri nu lipsesc momentele când mă exila pe holul şcolii ca ultimă măsură pentru elevul care vorbea neîntrebat. Şi vă asigur că nu rare erau momentele acelea când răspundeam de capul meu pentru că la 7-8 ani nu înţelegeam de ce nu mă pune să răspund la toate întrebările la care ridicam regulamentar cele două degete.
Dar Doamna Iacob avea de învăţat carte nu doar plodişca voluntară din mine ci încă vreo douzeci şi ceva de copilandri şi a făcut-o cu o dedicaţie aparte, cu o eficienţă maximă motiv pentru care, acum, îi spun şi dânsei "Sărut-mâna şi plecăciune, doamna învăţătoare!"

5-8
In clasa a cincea, noi cei de la Scoala 4 (Radu, Iolanda, Camelia, Mirela, Liviu, Mirel, Valerica, Stefania, Sorin etc) am fost împărţiţi în două şi ataşaţi celor două clase paralele existente la "centru". Jumătate l-au avut ca diriginte pe dl Custura (Odihnească-se în pace!), iar noi ceilalţi am intrat în "parohia" doamnei Mihăilescu (ex-Tiron).
Ne-am ales cu colegi noi cum ar fi Lilioara (fostă Blaga, acum Teacu şi profesoară la şcoala unde a învăţat - felicitări!), Milica (acum Grigore), Cristi Mutu, Marian Custură, Mirela Antoce etc, ajunsi acum, la rândul lor, părinţi, oameni la casele lor, care investesc frumos în cei ce le vor mosteni numele.
Am avut norocul să fim formaţi, de asemenea, de o generaţie de excepţie de dascăli ai Scolii Zăneştenei: dna Mihailescu (diriginta şi limba română), doamnele Minodora Apreutesei Sandu şi dna Niţă (matematică), dna Neacşu (directoare şi biologie), Alexandru Lupu (Dumnezeu să-l ierte - muzică - a ajuns la un moment dat inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar), dna Vicol (istorie), dna Vlad (franceză), dna Negura (acum Căpitanu - engleză), dna Nedelcu (agricultură şi practică), dna Vicoveanu (sport), dna Sumanaru (sport si... Pionieri - da, da, am prins acele vremuri cu "cravata roşie de pionier", dna Oboroceanu (desen, fosta responsabil Pionieri judet care a solicitat prezenta mea la forumul de la Roman, din 1982).
Sper să nu-mi fi jucat memoria vreo festă să fi uitat vreun dascăl important. Şi aş mai adauga faptul că în afara de orele din programă, aceeaşi profesori dar şi alţii ne luau cu arcanul (în sensul bun) la diverse cercuri (azi le-am numi activităţi extraşcolare), atât de importante şi complmentare materiei de bază. De cei mai atraşi de carte trăgeau majoritatea instructorilor dar se urmărea ca fiecare elev să fie prins macar într-o astfel de activitate.
Cine si ce astfel de activităţi patrona la Şcoala 2? Dna dirigintă (brigada artistică şi serbări), dna Vicoveanu (fotbal / handbal si "Sanitarii Pricepuţi" - m-a "înregimentat" din clasa a 6-a deşi era un cerc dedicat în general celor de a 7-a si a 8-a), dl Lupu (cor), dna Nedelcu (aeromodele şi radioamatorism), dnul Custură ("Prietenii pompierilor" şi "Prietenii Circulaţiei"), dna Gabi Grigore (fostă Lupescu - grup vocal). Apropo de ultimul cerc, şi acum îmi sună în minte versurile cântate cu Nadina (o colegă de la B) solistă (nori eram backgroundul cum se spune acum): "Mânuţe albe, mâini subţiri şi roşii / mânuţe galbene, mîini arămii / să făurim în jurul lumii salbe / şi să rostim credinţa noastră de copii. / Că este loc pentru noi toţi sub mândul soare..."... Eeee, ce vremuri, nu?
Tuturor profesorilor mei de şcoală generală dar şi celor care ne completau educaţia şcolară la aceste cercuri - plecăciune!

Admitere la Liceu aflată în faţa careului de forum pionieresc...

Nu sunt un nostalgic al împletirii politicii de stat cu Şcoala, dar să fim realişti: ce pricepeam noi, niste puşti din maşinăria de politică a sistemului? Iar "gradele" de la pionieri nu erau date, cert, corijenţilor...
După forumul din vara lui '82, în vacanţa de iarnă am făcut parte din delegaţia nemţeană de la o instruire naţională desfăşurată la Galaţi (eram un fel de vice al organizaţiei de Pionieri pe judeţ). Cei 16 elevi nemţeni am avut ca instructor al echipei noastre pe dna Gabi (pe atunci, Lupescu). A fost o tabăra consistentă în... napolitane din cauza... apei. Concret, apa de la Galaţi avea un gust infect (sălciu & clor). Cum apă minerală nu era la chioşcul taberei, singura metodă să-mi potolesc setea era cam asa: o cană de apă, o napolitană (ca să schimb gustul), iar sete, iar apă de neînghiţit, iar napolitană etc.
Vara viitoare am dat admiterea la Rareş când începuse şi forumul de la Bicaz unde - formal! - trebuia să predau aşa-zisul mandat. Am ajuns oraşul de sub Baraj cu o zi întărziere şi la vreo două-trei zile, în timpul regulamentarului careu m-am trezit strigat şi poftit în faţă. Mă întrebam despre ce o fi vorba când am fost anunţaţ că se primise un telefon (lăsasem vorbă să fiu si eu anunţat) că sunt "boboc" Rareş (singurul din Zăneşti din generaţia mea)....

Coleg de cancelarie cu fostii profesori

Liceul l-am absolvit (la zi, pentru ştiinţa unora) la Calistrat Hogas (pe atunci era sistemul cu două trepte) şi despre aceşti patru ani dar şi despre alte experienţe educative o să vă povestesc cu altă ocazie.
Oricum, în '88 am picat cu brio admiterea la facultate la teatru, la IATC "IL Caragiale" Bucureşti (a intrat atunci, din Neamţ - bravo!!! - Ionut Cucoară).
De obicei, pedeapsa era încorporarea în armată în octombrie dar... m-au sărit (am fost luat la oaste, la trupă, abia în ianuarie). Si a venit propunerea din partea conducerii Şcolii 1 să suplinesc Biologie şi alte câteva ore. Am fost onorat, am zis da!
Dincolo de faptul că aveam nici 19 ani şi predam unor elevi de 14 (chiar şi 15 ani), am trăit experienţa unică de a fi coleg de cancelarie cu unii dintre foştii mentori. Ce poate fi mai emotionant decât fostul dascăl care te întreabă în cancelarie (gen Alexandru Lupu) "Ce faci, colega?". Sau onoarea de a fi, de asemenea, un coleg mai mic al unor titani ai învăţământului zăneştean precum soţii Serban, învăţătoarea Lidia Dumitriu, sotii (si unchii mei) Anuta şi Petru Dumitru, soţii (tot rude) Vinca de la Şcoala 1?
A fost vorba doar de trimestrul 1, am făcut şi mişcare la greu (cam 7 km zilnic, pe jos), am fost şi diriginte dar a fost şi una din importantele şcoli ale vieţii când a trebuit să dau examenul de a fi profesorul (fie şi suplinitor) care să şi înveţe carte pe nişte copii dar să si reuşească să fie şi respectat şi agreat...
Se întâmpla acum 23 de ani...

Tuturor dascălilor pomeniţi în rândurile de mai sus - încă o dată, PLECĂCIUNE, multă sănătate (celor care ne mai bucură, fiind printre noi) şi gânduri bune (celor aflaţi mai departe).
Iar noi, cei care le-am fost elevi, să nu uităm că în Zăneşti avem, ca lăcaşuri importante, şapte biserici: şase cu preoţi şi patroni spirituali (delimitate şi ca localizare parohială) şi una singură care e SFÂNTA ŞCOALĂ ZĂNEŞTEANĂ!

P.S. - Textul de mai sus nu justifică nimic. Sunt amintirile şi gândurile sincere ale cuiva care nu a uitat niciodată de unde a plecat şi nici cât datorează oamenilor adevăraţi din existenţa lui (mai sunt mulţi alţii în afară de cei amintiţi aici). Sper totuşi că vor înţelege cît de farisei şi departe de adevăr sunt cei care ţipă ca din gură de şarpe "vaiiii, a atacat Scoala Zăneşteană" în cazul clar în care m-am referit la UN episod neplăcut şi la UN SINGUR personaj.
Şcoala zăneşteană este formată din numele de mai sus şi multe altele nu dintr-o excepţie nefericită.

Un comentariu:

  1. Asa e, noi am avut o generatie de profesori de exceptie.

    RăspundețiȘtergere

liber la opinii si critici; injuratura insa stimuleaza cenzura!