31 oct. 2009

C.N.A. da "meditatii" postului Tele M si moderatorului Catalin Naclad - AMENDA 2.500 LEI!!!

C.N.A. - Decizia nr. 913 din 29.10.2009

Către,

S.C. RADIO M PLUS S.R.L.,
Piatra Neamţ, Aleea Tiparului nr. 14, jud. Neamţ, CUI 12530922

pentru postul de televiziune TELE ’M NEAMŢ


Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 913/29.10.2009 privind amendarea cu 2.500 lei a radiodifuzorului S.C. RADIO M PLUS S.R.L. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 15.30-18.00, următorul text:


"Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune TELE ’M NEAMŢ cu amendă în cuantum de 2.500 lei, întrucât, în emisiunea „Prim Plan”, difuzată, în direct, în ziua de 8 septembrie 2009 şi reluată în 9 septembrie 2009, au fost aduse acuzaţii nedovedite de natură morală şi penală la adresa unei persoane, fără a se solicita şi punctul de vedere al acesteia cu privire la acuzaţiile formulate la adresa sa, încălcându-se astfel prevederile art. 42 din Codul audiovizualului.

Potrivit dispoziţiilor invocate, în cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.

.........................................................................................................................

Fragmente din preambulul deciziei:


- "Analizând raportul de inspecţie şi vizionând emisiuniea menţionată, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare."


- "De asemenea, moderatorul nu a încercat să ia legătura cu persoana acuzată, pentru ca aceasta să-şi spună punctul de vedere cu privire la problema în discuţie, care îl viza în mod direct, ci a avut o atitudine pasivă, care a condus la încălcarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Codul audiovizualului"


- "Membrii Consiliului au constatat că în cadrul emisiunii au fost aduse o serie de acuzaţii grave (...) la adresa unei persoane, fără ca radiodifuzorul să prezinte un punct de vedere al persoanei la adresa căreia au fost formulate aceste acuzaţii. Nerespectarea acestei obligaţii prevăzute de art. 42 din Codul audiovizualului a condus la prejudicierea demnităţii şi a dreptului la propria imagine ale persoanei acuzate.

Astfel, dl. Cătălin Naclad, în calitate de moderator, a manifestat o atitudine pasivă, dând posibilitatea invitatului emisiunii să aducă acuzaţii (...) fără ca acesta (n.r. - "acuzatul") să fie în situaţia de a se apăra sau de a-şi exprima un punct de vedere; în acest fel au fost create premisele ca imaginea acestei persoane să fie prejudiciată".


- "Faţă de aceste aspecte, ţinând cont de faptul că postul a mai fost sancţionat anterior pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale, Consiliul a propus amendarea radiodifuzorului cu suma de 2.500 lei."

................................

Din extrasul procesului verbal al sedintei CNA de joi, 29 oct. 2009:

Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa următorilor membri ai Consiliului: Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Cristina Trepcea, Dan Grigore, Constantin Duţu, Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare, Attila Szasz.

"3. Informări ale Serviciului Inspecţie cu privire la:

Consiliul a hotărât în unanimitate sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 2.500 lei"

- subliniere: a se retine formularea "A HOTARAT IN UNANIMITATE"

UPDATE: respectiva reclamatie a fost scrisa si semnata de autorul acestui blog; motivul - asa-zisul moderator a avut, in fapt, o atitudine servila fata de invitat, permintandu-i acestuia - in contradictie cu legile in vigoare si cu normele CNA, dupa cum releva decizia de mai sus - sa debiteze afirmatii de tip mahala. Cine a fost invitatul? Un X-lescu caruia nici nu merita sa-i fie pronuntat numele


7 comentarii:

  1. Deci l-ai incaltat pe Frasila cu 25 de milioane amenda... Poate asa se invata minte si renunta la emisiunile tip otv unde invitatii spun toate aberatiile...

    Madalina

    RăspundețiȘtergere
  2. Naclad nu e ruda cu Liciu (fin , cumatru , sau asa ceva)? I-am vazut de multe ori punand tara la cale!!!

    Petru P.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ petru p.

    nu stiu si nu ma intereseaza; nu pentru neamuri sau incumatriri a fost sesizarea adresata CNA ci pentru prestatia sa jalnica de "moderator pasiv"; si nu m-a interesat neaparat ca tele m sa fie amendat ci sa primeasca o sanctiune cat de mica, un avertisment acolo, sa inteleaga cei vizati ce era de inteles...
    tehnic vorbind m-a incantat mai mult ideea ca CNA a votat in acea sedinta IN UNANIMITATE sactiunea ceea ce inseamna ca toti membrii institutiei au considerat ca reclamatia mea era intemeiata (daca intrati pe siteul CNA veti vedea ca rar se iau decizii in unanimitate, practica fiind o anume majoritate simpla, plus abtineri, plus voturi contra)

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari!!!!
    Putini oameni din Romania mai au curajul sa-si sustina punctul de vedere si sa lupte pentru adevaratele valori!
    Putini sunt cei care spun adevarul in fata si, de fapt asta este cel care loveste cel mai tare in oamenii mici. Si cand spun mici, nu ma refer la statura :)).
    Felicitari inca o data, domnule Vinca!
    Calitatea umana este rareori recunoscuta in ziua de azi, pentru ca nu mai este o normalitate ci din contra, o ciudatenie...

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari, domnule Vinca!
    Calitatea umana nu se cumpara si nu toti o au, ca sa nu mai vorbim de etica profesionala...
    O lectie nu le strica celor ca ei!

    RăspundețiȘtergere
  6. Este evident ca in campanie si in precampanie, majoritatea televiziunilor, inclusiv cele locale, bat cum... simpatizeaza patronii, un candidat sau altul, un interes sau altul.
    Faptul ca s-a gasit cineva - culmea, chiar cineva care cunoaste bine presa din interiorul ei!!! - sa aminteasca despre deontologie profesionala si despre statutul de moderator ar trebui sa fie un avertisment si pentru alti moderatori, producatori, editori sau jurnalisti. Unii vor sa fie si gazetari si procurori si judecatori in acelasi timp. Si acuza si dau sentinte.
    Nu ar strica, din cand in cand, ca unii jurnalisti sa mai revada codurile etice si - de ce nu - sa mai citeasca despre categoriile de prestatii jurnalistice (se mai confunda ancheta cu editorialul, talk-show-ul cu... rechizitoriul etc).
    Mister Vinca, meritati un sincer bravo pt demersul dvs., dar, acum, o intrebare incomoda: ca jurnalist, ati gresit si dvs in cariera dvs?

    Camelia

    RăspundețiȘtergere
  7. Numai cine nu munceste nu greseste, iar Daniel Vinca este unul dintre oamenii care au muncit foarte mult pentru a ajunge cine este acum. Profesionalismul si seroizitatea il caracterizeaza. Ca dovada acest blog, pentru care sunt sigur ca nu castiga nici un leu, spre deosebire de altii care sunt jurnalisti numai "pe bani". Orice jurnalist poate fi subiectiv cateodata, dar greseala recunoscuta e pe jumatate iertata, pe cand pe cei de la TeleM nu i-am auzit sa-si ceara scuze...

    RăspundețiȘtergere

liber la opinii si critici; injuratura insa stimuleaza cenzura!