Maimuța mamă are un plod. Gibonul. Pardon, gibonelul, ca să fie în ton cu
puradelul. Gibonelul ăsta trebuie însurat, împerecheat. Măritat, la o adică,
dacă nu se descurcă singur să-și găsească o maimuțică pe măsură.
Pe vremuri, umbla mă-sa gibonului (sau vreo mătușa sau vreo combinatoare a
satului) din poartă în poartă, bătea și ulițe din alte sate, să-i găsească fie
una mai prostuță dar cu zestre, fie una cu burta deja la gură și, chinuit,
ajungea specimenul să fie cap de familie. Adică ajungea gibon la casa lui,
combinat de mă-sa, de babe sau de dracul cu una din cimpanzele (rimează cu
vuvuzele) sau cu vreuna tare-n fleancă (rimează cu pițipoancă).