Amintiri din presă - 15 ani

O parte din viaţa mea (aproape 15 ani) am lucrat în presa locală. De vreo doi ani, domeniul de activitate este administraţia publică locală/judeţeană (şi sper să rămân în aceeaşi zonă, dar pe alt segment decât cel actual care este Consiliul Judeţean Neamţ).

S-a întâmplat de câteva ori ca la discuţii amicale, referindu-se la documentarea atentă şi aplicată care chipurile m-ar caracteriza, unele persoane (importante, monşer, nu spun cine...) să spună că “Daniele, o să te rog pe tine să-mi scrii memoriile când voi considera că a venit vremea...”.

Până să pun pe hârtie viaţa altora, mi-am pus recent întrebarea cum ar fi să scriu despre viaţa mea şi, mai ales, despre frumosul şi importantul episod petrecut în presă (şi sunt câteva mijloace media din Neamţ unde am prestat)? Cât de real aş surprinde duna formată din nisipul mişcător al subiectelor de fiecare zi? Cât de reală ar fi, “după ani şi ani...”, relatarea unui “subiect despre subiecte” (cu valenţă de tsunami cel mult pe interes local”? Cât de corect aş fi în aşezarea reală, piramidală, a conclucrării cu alţi colegi din redacţiile pe unde am trecut?

Scrisori de la Obama

Titlul de mai sus "Scrisori de la Obama" a fost, timp de cateva luni, supratitlul editorialului pe care-l publicam, din cand in cand (in functie de subiect, timp sau dispozitie), in ex-cotidianul VESTEA. Prima oara a fost dintr-o joaca: tot citeam pe net (mai ales la bloggeri) cum ca ba Dan Voiculescu, ba Marean Vanghelie ii bombardau - in campania electorala si chiar dupa - pe bucuresteni cu misive si mesaje.
Prima "scrisoare" a fost, asa, de moment, s-a numit "Mi-a scris Obama" si a fost o parodie inspirata dupa titlul "Soc! Mi-a scris Dan Voiculescu!" postat de Simona Tache de la Catavencu prin februarie (atunci am cam descoperit eu blogurile). Extraordinar textul respectiv (al Simonei Tache, nu al meu) - il puteti vedea aici http://simonatache.catavencu.ro/?p=1606.
Abordarea mea a fost urmatoarea (abia fusese ales presedintele black de la White House): daca astia se dau cocosi ca le scriu alde Vanghelie sau Felix hai sa le arat ca eu is mai cu creasta decat ei si ca primesc scrisorele de la primul om al Planetei.
Si astfel, a aparut prima "scrisoare de la Obama", scrisa ironic, in care, facand haz de necaz, Obama vedea jumatatea plina a problemelor mioritice, apreciind chipurile diverse tampenii din spatiul carpato-danubiano-pontic.
Reactiile superpozitive primite imediat dupa acel text - stiu ca asta nu e modestie, dar, parafrazandu-l pe Ciutacu, ce sa fac daca uneori is genial? :)) - m-au determinat sa transform filmul artistic in serial.
Si au urmat alte asa-zise scrisori de la my friend Obama, pe acelasi tipic: aprecierea care ducea in derizoriu diverse situatii sau actiuni tampe de pe la noi. Pe forma (ca trebuia sa aiba un shpil si in zona asta...) calapodul era simplu: la sapte fraze mai scapam cate un cuvant sau expresie made in America.
Scrisorelele respective s-au bucurat - zic eu, iar cu modestie :)), pt ca mi-au zis altii - de oarece apreciere si, dupa ce ziarul Vestea a "raposat", am fost intrebat (nu de tot poporul ci de cateva cunostinte) de ce nu as continua proiectul Obama. Intrebarea mi-a placut pt ca si joaca de-a corespondenta incepuse sa-mi unga si sufletul si vanitatea...
Asa ca m-am hotarat: Obama o sa-mi scrie iar. Tusa va fi aceeasi, subiecte sunt garla, ca nu cred sa le rezolve onor politicienii pe toate (ii mai "ajuta" si criza...).
Asa ca, in timp ce bunicii nostri au stat cu ochii beliti pe cer asteptand sa vina americanii, voi sunteti mai norocosi - o sa vina, aici pe blog, pentru mine si pentru voi, chiar bossul americanilor. Obama imi va scrie iar pt voi!

P.S. 1 - dand in doaga babelor care mai sterg de praf si mai privesc la bibelourile din tinerete, ma gandesc daca nu ar fi cazul sa incep prin a republica pe blog scrisorile care au fost deja tiparite in Vestea (va fi dificil de cautat in arhiva, dar cu un pic de vointa - uf, uf, uf! - cred ca se poate)
P.S. 2 - stiu ca, initial, nici voi nu o sa ma credeti (cum au facut toti cand le-am spus) daca acu sustin sus si tare ca Obama e la mine in casa! dar, in curand, o sa va dovedesc. cu probe... - acu e la mine si... (am fost sa verific) doarme!

ziarul VESTEA nu mai apare!

Am preferat formularea "nu mai apare" pentru ca, sincer, nu stiu in acest moment daca e vorba de "suspendare" sau de "inchidere definitiva". Mi-as dori sa fie doar "suspendare temporara" dar practica dovedeste ca alte ziare care in ultimii ani au anuntat asa ceva au mers, de fapt, spre "inchidere" for ever...
De ce nu mai apare VESTEA? Simplu, din motive financiare, din cauza de nemiloasa criza... Ce-i drept, fiind cel mai tanar ziar aparut pe o piata cumva saturata, Vestea a cam tinut-o din criza in criza in cei peste patru ani (patru ani!!!) de prezenta pe piata media locala.
A fost o decizie greu de luat dar care s-a impus de la sine din cauza problemelor financiare ale firmei care editeaza ziarul.
Probabil ca vor fi unii tristi (mai ales ca VESTEA incepuse sa aiba locul sau si pe piata media dar si in comunitatea nemteana), probabil ca altii se vor bucura (mai ales cei care au mai fost criticati prin ziar).
Posibil sa apara si diverse speculatii legate de motivele acestei inchideri, carcotasii si raspandacii anuntand cauze fanteziste sau care ar putea da contur altor interese. Posibil si ca numele VESTEA sa fie amestecat in zilele urmatoare in teoriile unora care sufera de scenarita...
Din pacate, motivul e simplu si tine doar de bani (mai curand de lipsa lor) si, poate, (de ce nu?) de o anumita nepricepere a subsemnatului in a conduce o afacere.
Multumesc celor care, in cei patru ani si un pic, din consideratie pentru libertatea de exprimare sau din motive ce tin inclusiv de relatii personale au fost alaturi de VESTEA, au sprijinit intr-un fel sau altul chinul nostru zilnic de a oferi cititorilor vesti din Neamt.
Multumesc de asemenea celor care au lucrat in redactia VESTEA, ca jurnalisti sau ca personal tehnic, si care au facut eforturi mult mai mari decat bruma de bani primita de aici.

Daniel VINCA

P.S. - De nedescris reactia celor care lucrau pentru ziar la aflarea vestii neplacute. Cu cei din ziar am vorbit in birou, cu colaboratorii externi la telefon. Oameni deosebiti, o echipa deosebita (care, din pacate, se destrama)... Desi, la randul lor, s-au trezit intr-o situatie deloc placuta au avut fiecare reactii de suflet care nu pot fi descrise. Inca o data le multumesc pentru munca si sufletul lor pus in slujba VESTEA