Nu Jiji. Jilț! Scaun de ăla important, de cinci stele, cu funcție atașată.
Precum ciobanul care ajunge căprar în armată și e în stare să-l pună și pe
tac-su să bage culcaturi, Domnu’ Jilț a
dat câteva ape de pe el să ajungă pe funcție. A dat nu numai apele ci și
altfel.
A dat din coate. S-a făcut util. A pupat în dos cu zel pe cine a fost Scaun
Împărătesc iar dacă acela a devenit biet taburet i-a ars apoi, tot în dos, un
bocanc.
A dat cu ciocu’. Nu se consider
turnător. El a raportat. Cu vitejie. “Șefu’, nu că zic dar raportez! Icsulescu
a comis-o. Arde-l!”. Pe post de șefu’-cutie poștală a fost oricine: și
șefu-șefu dar și șefa care dă cu mătura sau șeful de la lotri din cartier. Că
vorbele trebuie împrăștiate precum otrava, sau ca acidul. Să ardă pe cei
care îi stau n cale.
