18 mai 2012

Lipeste afişe PSD si le rupe pe cele PP-DD


Legenda mesajului :
Gica Ciocoiu - presedintele PSD Zanesti
Paul Teacu - candidat de pe lista PP-DD Zanesti pentru Consiliul Local (afisul rupt din mâna "cititorului" este unul cu intreaga echipa PP-DD Zăneşti).
Pe placa cu afişe rosii se afla Ioan Filip, candidatul PSD Zăneşti.

14 mai 2012

Scrisoare Deschisa - sau cum incompetenta unor politisti incurajeaza infractorii

Domnule Ministru Ioan Rus,
Domnilor sefi din Politie
dar, mai ales…
Stimati reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media

Supun atenţiei dumneavoastră şi opiniei publice următoarea

SCRISOARE DESCHISĂ

Conştient că, aplicarea principiului “Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii” poate fi citită în acest caz şi drept În baza apărării Statului de Drept de către unii poliţişti, fă singur anchete, prinde infractorii, dă-i pe tavă pentru ca alţii să negocieze A.N.-uri contra protecţie”.
Această scrisoare vă este remisă de un contribuabil foarte supărat pe ineficienţa instituţiei Poliţiei bazată pe lenea, incompetenţa sau corupţia unor poliţişti, cetăţean care, până să “comită” gestul de a candida în comuna natală, a lucrat peste 14 ani în presa locală din Neamţ (din care ani buni ca redactor-şef), iar din 2010 lucrează la Consiliul Judeţean Neamţ, în structura Cabinet Preşedinte (în ultima perioadă de până la intrarea în actualul concediu de odihnă răspunzând de partea de comunicare).

14 feb. 2012

La 88 de ani, abandonată sub zăpezi 10 zile

Văd la televizor şi nu-mi vine să cred: undeva în România anului 2012, tuşa Ileana a văzut oameni după 10 zile în care a stat în casa acoperită de zăpadă. Locuieşte undeva la margine de sat şi azi, când au ajuns rudele - odata cu reporterii unei televiziuni, ciudată întâmplare!!! - femeia de 88 de ani (!) a văzut, în sfârşit, chip de om în bătătura sa.
Nu, nu e poveste şi nici scenariu de film. E o ştire de la televizor şi înclin să cred că e reală...
Cum a supravieţuit femeia în această perioadă? Spune chiar ea: "Am avut lemne în casă şi aici lângă uşă. Am fiert mălai cu apă topită din zăpadă. Am băut, tot aşa, apă din zăpada topită în ceaun, că fântâna e departe, cine să ajungă la ea...".
E văduvă de opt ani. Avea un singur suflet în curte, un câine care nu a supravieţuit că nu a avut cine să-i dea un colt de mămăligă, acolo, la cuşca de lângă gard, unde era legat...
Azi au ajuns la tuşa Ileana nepoţii. Uraaaa... Nu mă întreb de ce nu au săpat, în astea 10 zile, potecă prin zăpadă cu mâinile pănă acum, nu de ce e nevoie de primar, viceprimar sau consilieri atât de câini la suflet. Ce rost ar avea? Oricum, şi medicul şi preotul din sat ar trebui să declare decedată în acea zonă ideea de omenie şi solidaritate...
Mă întreb însă dacă, prin zăpadă sau în zbor nu ar fi ajuns mai repede rubedeniile dacă tuşa Ileana ar fi murit, trebuia îngropată şi... împărţită averea? Ei?

23 ian. 2012

Evolutia demisiei, de la act unilateral de vointa la act de santaj (varianta PNL)

      Ce vrajeala au astia de la PNL, cu Crinulet in frunte: "Suntem dispusi sa ne dam demisia daca fac la fel si cei din PDL..." :) :) :) 
      Fraticule, demisia e act unilateral de vointa. Al individului. Merge si al echipei daca voi preferati, asa, in grup... Dar numai neuronul tau odihnit poate arunca goagoasa cu "daca si ceilalti". Interesanta si povestea asta: si-ar fi scris unii demisiile dar nu le inainteaza la conducerea Camerei. 
      E ca un fel de scrisoare de dragoste neexpediata. Praf!

p.s. Inteleg ca printre "curajosi" ar fi Ludovic Orban (la el, apropo si de episoadele cu ghionturi in Piata, cred ca e vorba de altceva, nu de curaj). Dar ce te faci daca (date fiind relatiile contondente dintre Ludovic si actualul lui sef de partid) se trezeste Crin dimineata (la 13-14) si chiar inainteaza la Camera DOAR demisia lui Ludovic? :)

17 ian. 2012

Filmarea sporeşte scandarea!

Scandarile protestatarilor din Piatra Neamt cresteau considerabil in intensitate atunci când participantii se simteau in vizorul unei camere de luat vederi - aceasta este una dintre concluziile trase de un jurnalist nemţean care a "monitorizat" primele trei zile ale protestelor din P. Neamt (14-16 ianuarie).
Respectiva constatare pare cu atât mai interesanta cu cât ea a fost emisă de Robert Iosub, de la ziarpiatraneamt.ro (jurnalist cunoscut pentru accentele critice, exagerate pe alocuri) la adresa unor lideri nemteni din partidul de guvernamânt.
Nuanţa surprinsă de Robert I. se referă atât la protestarii apolitici (sau declaraţi aşa) cât şi pe cei cunoscuţi cu funcţii importante (mai vechi sau mai noi) în partidele din opoziţie.
Aceasta observaţie aminteşte de consacrata părere a celor care cunosc cât de cât manifestările politicianiste de genul sedinţelor de consilii locale sau judeţene în care, la fel, debitul verbal şi intervenţiile unor consilieri sunt direct proporţionale cu numarul de camere de luat vederi aflate in sală.
Extrapolând părerea că un aranjament al jurnaliştilor (in sensul unei absenţe în masă de la o astfel de şedinţă) ar lichida (sau măcar diminua) intervenţiile parazitare şi colorate şi ar micsora considerabil şedinţe care uneori seamănă a circ, s-ar putea trage concluzia că prezenţa presei la aceste manifestări ţine vie flacăra dorinţei de lozincă bine strigată.
Iar dacă un politician aflat în criză de imagine (sau de funcţie pe măsura valorii pe care el crede că o are) mai este şi dat la televizor şi-l văd soacra, soţia şi câţiva potenţiali alegători, dorinţa acestuia de a împleti nefiresc activitatea aşa-zis civică cu demagogia politicianistă nu face decât să ne arate adevăratul său caracter.

P.S. - Aşa cum am mai spus, am toată înţelegerea pentru cetăţenii care au ieşit în stradă pentru că, raţional, aşa au crezut ei că îşi pot striga o nemulţumire firească. Înţelegere mea nu-i vizează însă deloc pe huliganii care s-au dat în stambă sau pe politicienii care încearcă să confişte o creastă de val. Adică să politizeze într-un mod nesimţit. Şi mă refer la toţi, de la bufonii Iri, Dan Diaconescu, Ludovic Orban (chiar în seara asta), până la marionetele din teritoriu care nu au avut altă replică mai bună decât că "suntem la protest în calitate de cetăţean". Doamnelor şi domnilor preşedinţi, vicepreşedinţi şi posesori de alte funcţii politice (trecute sau prezente), voi chiar credeţi ce spuneţi? Dacă răspunsul e "da" vă pot recomanda un psiholog... :)

15 dec. 2011

Plecăciune dascălilor mei!

Supărarea intergalactică a unor cârcotaşi (pe motiv că mi-am permis "luxul" de a protesta printr-o sesizare că un cadru didactic mă bârfeşte şi mă incondeiază mincinos la o oră de clasă) are şi un efect pozitiv: am făcut o binemeritată trecere în revistă a dascălilor mei (de când eram o gâgălice şi până hăt încoace) care, fără nicio exagerare, pot fi consideraţi demni urmaşi din secolul XX al ideii de "Domnu' Trandafir".
Am avut - mulţumesc lui Dumnezeu! - mulţi dascăli adevăraţi, oameni şi profesionişti care şi-au transformat misia în apostolat şi care (unii, acum, la sfârşit de carieră, alţii - la pensie, alţii - în ceruri) nu doar au "învăţat" elevi ci au şlefuit caractere. Or fi fost şi unii poate - dar foarte puţini în acele vremuri - rătăciţi în acest domeniu, dar eu am avut marele noroc să trec prin mâinile multor dascăli care chiar nu stăteau cu ochii pe ceas ca să vadă când se termină cele 4-5 ore zilnice, care chiar ne învăţau carte şi care - lucru aproape incredibil pentru ziua de azi, ne luau şi cu arcanul (exagerez, desigur) la activităţile extraşcolare, consistente în acele vremuri, pentru care nu erau plătiţi cu nici un leu. Ba sunt convins că mai aduceau şi bani de acasă, unii dintre ei, din dorinţa ca activitatea sau grupul pe care îş pregăteau să fie cel mai bun în competiţiile judeţene sau chiar mai înalte care nu erau deloc facile.
Cel puţin la Zăneşti la mine am avut şi dascăli şi instructori la astfel de activităţi care scoteau (în sens bun) şi untul din noi astfel că la aceste competiţii extraşcolare, indiferent de categorie sau specialitate, când se anunţa echipa "sularilor" să fie motiv de frison pentru adversari.

8 dec. 2011

Aberatiile unui profesor: AM AJUNS ÎN PROGRAMA ŞCOLARĂ!

Mare e grădina Domnului! În anul de graţie 2011, într-o şcoala din România europeană, un profesor deturnează tema orei de curs pentru a bârfi un cetăţean. Cetăţeanul devenit subiect de curs sunt eu iar referirile domnului profesor sunt tendenţioase ("Ştiu eu cum...) sau mincinoase de-a dreptul.
Dacă onorabilul slujitor al Învăţământului (de fapt, oare slujeşte Şcoala?) îşi ţinea cursul de bârfă prin vreo cârciumă, cu tovarăşii de pahar, nu ar fi fost mare tragedie. Dumnealui însă îşi umflă muşchii în timp ce e plătit din bani publici să-i înveţe pe copii carte nu tâmpenii. Mai mult, înţeleg din anumite documente semnate de el că are şi relevanţa urmărilor unor astfel de practici non-pedagogice şi ilegale.
Cum nu are rost să mă consum mai mult decât trebuie dar nici nu pot lăsa să treacă neobservat acest abuz, nu voi recurge la gesturi brutale (cum poate ar fi procedat altcineva) ci o sa procedez legal. "Ca la carte", cum se spune. Astfel că mâine o sa depun o plângere (plus anexe cu probe) la Inspectoratul Scolar Judeţean Neamţ şi o sa analizez cu un avocat şi dacă se impune acţionarea în judecată a bârfitorului. Dacă "musiu" vrea să primească o lecţie, eu ce sa fac?...

PS - Vorba unui amic, ar trebui să mă bucur: "Andreea Esca în manual, Daniel Vinca în programa şcolară" :)

7 dec. 2011

Succes, Lucian Ciobotaru!

Noul manager (interimar) al Spitalului Judetean de Urgenta Neamt este, incepand de astazi, dr. Lucian Ciobotaru. Până la aceasta detaşare, Lucian mi-a fost coleg (la Consiliul Judetean, la Cabinet Presedinte). Un bun şi onest coleg.
Ii doresc (cu maximă sinceritate) succes in noua misie. Sunt convins ca miracole nu va putea face in această unitate cunoscută pentru sacul de probleme dar cred că Lucian va reuşi să urnească lucrurile spre bine.
Dincolo de masurile manageriale ce se impun urgent luate (decizii care în final să îndepărteze pata de "Prestarea / cu materialul clientului - adică să dispară tradiţia medicamentelor şi materialelor sanitare cumparate de pacient iar masa să fie chiar de 11 lei pe zi nu o ciorba chioară de un leu... si multe altele), dacă va reuşi măcar să-i molipsească pe angajaţii spitalului de spiritul său serios, sincer şi onest şi tot vom putea vorbi de un pas înainte făcut în mandatul său.
Ştiu sigur că Lucian nu a alergat cu limba scoasă după funcţia asta asa cum fac unii oportunişti care încearcă să-şi motiveze injectiile cu venin în pretexte gen "e rudă / vecin / coleg de şcoală primară cu X". Altfel spus, în mintea perversă a unora, dacă eşti rudă sau cunoscut cu un potentat al zilei, eşti condamnat să nu mai evoluezi pe scara ierarhică, deh, să nu se interpreteze.
Iar mâncătorii (de serviciu) de ciuperci sunt cei care s-au policalificat în a linge clanţa la mai multe partide odată, in a se inchina la mai multe icoane cu sigle simultan sau în pupat poala in stil politeist.
Succes, Lucian Ciobotaru!

P.S. 1: Am aflat si sloganul "binevoitorilor" care-l judeca pe Lucian plecand de la prezumţia de vinovatie:
"Nimic nu e mai greu de iertat decât meritele altuia" (Denis Diderot - Despre Invidie)
P.S. 2: Foto "Adevarul"
P.S. 3: Aceeasi urare de succes si pentru directoarea medicala instalata azi, dr. Cristina Iacob Atanasoaie. Cu atat mai mult cu cat dna dr Atanasoaie este zanesteanca prin adoptie.

22 nov. 2011

La PSD 1 aprilie e in fiecare zi - cum am anticipat divortul de Geoana :)

Scriam in acest an, pe 1 Aprilie:

MIRCEA GEOANĂ ÎŞI DĂ DEMISIA DIN PSD 

Evident era o gluma, nu colosala dar nu mi-a venit atunci altceva in condei.
Ramane de vazut cate din aberatiile scrise atunci se vor confirma. Stiam eu ca "ma iubi" (ca sa fiu in ton cu limbajul si vremurile fb) PSD, dar chiar in halul asta incat sa aplice reciproca de la balaurul care isi mananca puii?

Geoana, exclus din PSD: Ponta are porniri dictatoriale dar este o marioneta a lui Iliescu si Nastase

"Ponta este o marioneta manuita de Iliescu si Nastase", "Ponta are porniri dictatoriale", "Iliescu este o piaza rea pentru partid", "In PSD domneste o mentalitate bolsevica"... cateva dintre propozitiile spuse de Mircea Geoana imediat ce, in seara aceasta, a fost exclus din PSD.
Este prima oara in istoria postdecembrista romaneasca cand un fost lider de partid este exclus din formatiunea pe care a condus-o.
Nu mi-a fost simpatic, nici politic nici ca om. Vorba cuiva "a fost executat de partidul pe care nu a fost in stare sa-l reformeze".
Parte a organizatiei PSD Giurgiu a anuntat deja "divortul" de echipa Ponta. Vanghelie s-a disociat in avans de aceasta executie si e de asteptat sa contraatace si el intr-un fel sau altul...
Pana la urma, oricat s-ar plange PSD-istii ca-s prigoniti de Basescu & comp se pare ca nimeni nu le poate face mai mult rau decat isi fac singuri.
O fi Ponta liderul mesianic, cu mana de fier de care avea nevoie PSD sau doar un copilas care se joaca de-a (co)pilotul si tranteste partidul in decor?

17 nov. 2011

ÎNTRE ÎNGER ŞI DRAC - RADU PIETREANU ŞI MIHAI NAPU (Vacanţa Muzicală) - live, Piatra Neamţ, noiembrie 2011

Fac si eu un cadou celor care, la randul lor, imi ofera zi de zi, o bucurie, un gand drag. O piesa care imi este foarte draga, cantata acum cateva zile la Piatra Neamt, in "lacasul de cultura" numit "La Roata".
"Intre inger si drac" cantata de Radu Pietreanu si Mihai Napu (Vacanta Muzicala). Filmare facuta de mine cu... camera foto.

12 nov. 2011

RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE! (singura poezie pentru care un român a fost condamnat la moarte)

Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!
de Radu Gyr

Nu pentru-o lopata de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări si-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Asa, ca să bei libertatea din ciuturi
si-n ea sa
te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

INDEMN LA LUPTA / de Radu Gyr

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

10 nov. 2011

Biserica în alb şi negru: un preot a construit zeci de case pentru copii orfani sau abandonaţi altul e acuzat că şi-a apărat-o pe a lui (de aparatul foto) făcându-şi rost de dosar penal

Pretext: Subiectul zilei în Neamţ este trista notorietate căpătată de un preot acuzat că în decurs de căteva zile a agresat vreo 3-4 jurnalişti. Are deja dosar penal pentru tâlhărie (a smuls aparatul foto unei jurnaliste), pentru lovire şi alte violenţe. Discuţiile pro şi contra au atins extremele: de la "toţi popii sunt nişte hoti şi imbuibaţi cu vile de jumătate de milion de euro" la "nu vă legaţi păgânilor de părintele că loviţi în temelia bisericii strămoşeşti". 
Cred că părerile de mijloc sunt mai aşezate. Preotul acuzat să răspundă - ca orice cetăţean!!! - în faţa legii (nu cred că la Seminar l-a învăţat cineva să fie Terminator în sutană). Să nu uităm că, la fel ca în orice domeniu, şi Biserica îşi are uscăturile ei şi că sunt mulţi preoţi cu har, cu suflet, adevăraţi trimişi ai lui Dumnezeu. Sfinţi vii printre noi aşa cum este părintele Nicolae Tănase.

Unii preoti primesc un sat, o biserica. Altii primesc doar parohia cu case si construiesc biserica. El si-a construit, langa biserica (ridicata tot de el, dacă nu mă înşel) inca un sat. 30 de case (acum cativa ani) in care locuiau 328 de copii de diverse varste. Toti sunt fie copiii care ar fi urmat sa nu fie nascuti (programati pentru avort), sau copii orfani, sau copii abandonati sau copii preluati, la 18 ani, din casele de copii in care nu mai puteau ramane.
Stirile si reportajele despre el par ireale. A ridicat, cu sprijinul unor oameni cu suflet, zeci de case in care creste aceasta comunitate (prin care, per total, si-au gasit linistea, un pat si o strachină de mancare - pentru cateva saptamani sau pentru cativa ani - peste 1500 de suflete).
A dormit ani de zile in masină ("dar era bine, mă înveleam cu pilota") nu ca să-şi facă lui casă ci ca să ridice aceste adăposturi. Pentru membrii acestei comunităţi este preot, duhovnic, manager, psiholog, învăţător, părinte. Da, e şi un fel de tată, pentru că fetiţele micute de acum 15 ani sunt acum peţite, iar băieţaşii de ieri au devenit flăcăii de azi. "La fete le pregatesc zestre, la băieţi le iau loc de casă, îi ajutăm să toarne temelia şi îi facem gospodari...", spune părintele Tănase.

22 oct. 2011

Doamna lui Băse (parodie după "Muma lui Ştefan cel Mare")

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel…
(Poezia asta e un pic altfel…)
E tot cu o doamnă, e tot cu suspine
Dar sunt pentru soţul care nu mai vine...
Căci la bătălie, Băse-al ei iubit
A plecat cu oaste şi n-a mai venit.
Doamna se inchină pe-ascuns, să n-o vadă
Două mici domniţe care-o tot întreabă
Unde le e domnul ce le e părinte
Şi cu care-adorm negreşit în minte...

Orologiul bate iar in miez de noapte…
La castel în poartă, parca se-aud şoapte...
Şoaptele tot cresc, parcă-s un şuvoi,
Se trezesc străjerii de-aşa tărăboi.
În Cetatea veche se şi dă alarma
Şi-i trezită-n noapte chiar Maria Doamna.
Îşi pune de-ndată hainele alese
De care se-agaţă şi două prinţese.
Se duce spre turnuri doamna României
Vrând pe loc să afle sursa gălăgiei.
O făclie chioară luminează-n noapte
Chipuri somnoroase, străjeri din Cetate...

18 oct. 2011

MORŢII LUI HUIDU VÂND BINE

Fără îndoială că oriunde în lume, o crimă multiplă comisă cu un tanc de maşină de un bucătar sau de un zidar va fi mediatizată de n ori mai puţin decât cea care-l are ca autor pe un ştab sau pe un cap de afiş din show-biz.
Dar ce ne oferă unele tembeliziuni pe marginea celor trei oameni băgaţi în groapă de cârcotaşul Huidu depăşeşte orice limită: pe cele 3 OTV-uri (adică şi cea a lui DD dar şi suratele mai noi numite Realitatea TV şi Antena 3), tragicul accident a devenit deja telenovelă fluviu. Subiectul e deja manelizat, fel de fel de neica nimeni sau invitaţi de serviciu (gen alde Ciuvică sau Ţaţa Tatoiu) îşi dau cu părerea. Ca nişte experţi de doi lei, pledează în funcţie de simpatiile sau antipatiile personale, se trece lejer de la registrul "La ştreang cu Huidu!" la "Săracul Şerbănel!". Ar fi în stare să facă necropsia pe masa din studio, să îngroape morţii în debaraua cu scule, ca sa-i aibă la îndemână ori de câte ori au nevoie de rating.
Morţii lui Huidu vând bine! Mai ales în aceste vremuri când banii pe publicitate s-au împuţinat şi bătălia pentru o zecimală de rating i-ar face pe unii să-şi vândă şi proprii morţi din familie.
Nu lipsesc nici fariseii de profesie, ba ţipă cel mai tare întru linşajul şoferului criminal chiar neuroni singuratici care au aceleaşi apucături automobilistice ucigaşe. De ce? De aia, să vadă lumea ce lupi moralişti sunt ei, acum că tot se eliberează un loc în faţă în show-biz şi, vorba aia, bastonul de "vedetă Şerbănel" poate le pică şi lor pleaşcă.
Sunt inevitabilii corbi de tranziţie. Sunt în stare ca în aceeaşi emisiune sau în acelaşi colt de pagină să verse şi lacrimi de crocodil dar să o facă si pe procurorii kgb-işti. Ca să nu-şi piardă statutul de băgători de seamă ar fi în stare să întrebe moderatorii sau editorii cum trebuie să presteze, cu batista pe ţambal sau cu toporul în moalele capului.
Huidu trebuie judecat şi condamnat pe bune pentru fapta lui. Inclusiv de opinia publică pentru că era un personaj public. Inclusiv de editorialişti sau de comentatori. Dar tot circul ăsta cu pseudo specialişti nu face bine nici Justiţiei, nici Presei. Avem practic două coruri de bocitoare, unul angajat întru jelirea nefericitelor victime (şi pentru linşarea cîrcotaşului) şi unul întru iertarea păcatelor "bietului Şerbănel", dar ambele sunt false, pozează şi fac o penibilă circotecă.
Păcat că toate aceste discuţii sunt în van şi nu se vor solda măcar cu câteva măsuri care să mai stavilească din măcelul ce are loc, zi de zi, pe şoselele patriei. Acoperiţi de legislaţia şi practica judiciară a "omorului din culpă" (o crimă în care există mortul, există vinovăţia dar lipseşte intenţia), alţi şi alţi nebuni vor tăia curbele, vor face slalom pe şosele punându-ne vieţile în pericol.

P.S. - Ca să fie clar, nu cred că opinia publică ar trebui să bocească pt Huidu. Compasiunea ar trebui să se îndrepte exclusiv spre cele 3 familii îndoliate de vedetismul si autosuficienţa idiotului. Idiotul e Huidu.

28 aug. 2011

Antena 3 si Realitatea au gasit-o pe Elodia; acum se numeşte Borcea

Profetia lui Dan Diaconescu s-a împlinit cu vârf şi îndesat. Deontologii şi analiştii care îl criticau pe el pentru manelizarea televiziunii proprii s-au otevizat, la rându-le, din plin.
Dovada - nunta lui Borcea, eveniment mediatizat din plin mai ceva decât uraganul care a alungat din case milioane de americani. Uraganul e departe, Borcea e aproape - pe asta au mers stimabilii producători şi directori de antene şi realităţi. Şi - au!, au!, au! - cu speranţa că poate vin şi niscaiva fani suparaţi (după cum s-au lăudat pe forumuri) au trimis la faţa locului armată de reporteri, care de reportaj ba chiar şi elicopter pt filmări de la înălţime.
Din fericire, am pierdut ştirile în direct despre rochia miresei şi meniul de câteva sute de euroş din păcate am găsit netul plin de aberaţiile astea.
Aşa că pentru mine e clar: nu numai că s-a împlinit profeţia lui Diaconescu, dar mediocrităţile de la Realitatea şi Antena 3 îi duc opera măreaţa pe noi culmi de glorie. Astăzi şi-au găsit şi o Elodie proprie. Se numeşte Borcea. Au!!!!!