Scrisoarea unei paraşute dusă de Mazăre la vot

Tu fată,

Sormea, e mişto aici la mare. Şi marea e chiar mare, tu fată, nu ştiam că o baltă poate să fie aşa de mare. Nu prea ţa-m scris în ultimu timp că suntem tare ocupate. Ziua ne mai fâţâim fundurile pe plajă, săşi bage unghia în gât smecherii cu Merţane dar de seara şi până dimineaţa iese untu din noi. Avem câteva prezentări de ţoale. Nu e greu la îmbrăcat că-s din alea de vezi la tv, „un şnur şi un batic, de la cap pan la buric”. Apoi ne poartă şefii (ne-au zis să le zicem impresari, că aşa dă bine şi nu-i iau nici sticleţii la ochi) prin d-alea de noapte, ptiu, cluburi le zice. Ne pune să dansăm pe nişte boxe (boxe de muzică nu de suten), sau la nişte bări lucioase. Ne dă voie să stăm de vorbă şi cu domnii clienţi dar trebuie să cerem de băut şi numai pahare de alea cu apă colorată şi scumpă. Ne-au zis că plata e în acord global: mai multe pahare, mai multe parale.

Când clienţii au chef şi se înteleg cu ăştia, cu impresarii, mergem cu ei, să mai stam de vorbă şi altele, în maşină sau in hotel. Cred că suntem tare deştepte de plătesc atâta pentru o discuţie care oricum nu durează prea mult la cât îs ei de mangă. Impresarii e bucuroşi când ne întoarcem repede şi ne mai fac rost de un client de ăsta care vrea discuţie în intimitate.

Eu mă înţeleg bine cu impresarii, numai unul mi-a ars o palmă peste ochi. Eram la masă şi mă întrebase chelnerul ce servesc şi m-a întrebat şi impresarul care e cea mai importantă persoană din viaţa mea. Io le-am răspuns la amândoi deodată şi a eşit “peşte, tu!”. Şi impresarul Bemveu mi-a ars una de am văzut stele violet şi mi-a zis să nu-i mai spun aşa că mă dă la rechinii din Ferentari. Eu nu ştiu nici de ce s-a supărat şi nici să fie rechini în Ferentari că doar acolo e cartier nu ocean. Ăilalţi impresari râdeau şi i-au zis lui Bemveu “Bă, lasă curca în pace că nu a zis nimic rău şi nu are nici o vină că-ţi aduci aminte de bulăul făcut pe proxene...” (aici nu ştiu să zic că era un cuvânt complicat, sau străin.
Tu fată, dar ştii cine e şmecher tare peste impresarii noştri? Mazăre, ăla de îl tot dau ăştia la televizor cu basca aia ca a lui tataia. E băiat tare de treabă când e în toane bune, ne lasă să-i spunem pe numele mic, Radu. Când bea însă se îmbată şi înjură ca groparul ăla de la noi. Îl spurcă pe unul Traian, un marinar dacă am înţeles eu bine.

Radu e un finuţ. Ne-a dat şi buletinele ţinute de impresari în ziua în care ne-a dus la vot. La votul ăsta cu debarcarea marinarului. Una dintre noi a întrebat ce votăm sau cum să votăm şi el a zis “la cât sunteţi de proaste degeaba vă spun şi nu contează”. Aaa, să nu crezi că a vrut să ne supere, aşa e el glumeţ... Ne-a dat şi bani după aia dar eu cred că am fost păcălită că am auzit că alte fete s-au schimbat de haine şi au mai votat şi în alte părţi şi au mai luat încă o tură de bani...
Da, că ne-au chemat chiar azi la anchetă. Cică să spunem dacă ne-a obligat Radu să votăm. Ce proşti! Păi la cât ne-a dat Radu atunci la vot şi la ce bani ne mai vin de la clienţii aduşi de el, de ce să ne forţeze. Chiar ne făcea Radu să râdem când a zis “Fraieri procurorii ăştia. Pe aşa mălai votau şi ei încolonaţi. Dacă ar şti ei cât căştigaţi voi ar lăsa dosarele şi s-ar dezbrăca şi ei”. Fată, eu ştiam că e criză în ţară, dar chiar aşa, să fie plătiţi sticleţii în mălai? Vai de capul lor! Păi la aşa muncă grea, cu scrisul, cu cărţi citite, io cred că dacă îs plătiţi prost e ca şi cum s-ar prostitua! Ce a ajuns ţara asta!...

Hai, te pupy, pa!

Cu drag sorta Helene (aşa e numele meu de scenă, aici, Helene, că au zis impresarii că Ileana sună ca la Dăbuleni).

Pese – Termină a doişpea şi dă-l încolo de bac; de la anu eşti majoră şi dacă vrei te iau cu mine. Decât să vinzi la tarabă în piaţă ca mama, mai bine vii cu mine şi faci un ban cinstit cu impresarii şi cu Radu.