1 apr. 2011

MIRCEA GEOANĂ ÎŞI DĂ DEMISIA DIN PSD

* el a anuntat că preia funcţia de prim-vicepresedinte la Partidul Poporului * Mihaela Geoană şi Cristiana Copos vor coordona activitatea organizaţiei de femei a Partidului lui Dan Diaconescu * Geoană caută şi la Neamţ politicieni cu care să animeze activitatea PP * "Diaconescu - preşedinte şi eu - prim-ministru" - aceasta este formula pe care pariază Geoană pentru salvarea României

Mircea Geoană îşi dă demisia din PSD şi va fi adjunctul lui Dan  Diaconescu. Informaţia a fost furnizată de un important membru PSD Neamţ care a fost sunat dimineaţă de Geoană şi întrebat dacă îl urmează pe acesta în construcţia politică în care intră şi el. Conform sursei citate, Geoană va face foarte curând anunţul demisiei din PSD şi înregimentării în Partidul Poporului, "poate chiar azi".
"Domnul Geoană mi-a explicat că a avut mai multe runde de negocieri cu dl Diaconescu şi că, în final, s-a ajuns la această puternică formulă de tandem care poate duce la salvarea României: Diaconescu - preşedinte, Geoană - premier. Mi-a propus să-l urmez întrucât am avut o bună relaţie cât a fost preşedinte PSD, ne respectăm reciproc şi avem încredere fiecare în capacitatea organizatorică a celuilalt. Domnul Geoană va fi urmat în această serioasă construcţie politică de cunoscuţi politicieni şi oameni de afaceri dar va fi sprijinit şi de specialişti din societatea civilă şi din comunicare şi media", a precizat sursa noastră.
Printre cei care sunt deja în "pachetul Geoană la PP" se află doamnele Geoană şi Copos (care vor coordona activitatea organizaţiei naţionale de femei şi vor înfiinţa nuclee puternice de femei în fiecare judeţ), Dan Nica (fostul ministru de interne, aflat într-un con de umbr[ de când preşedinte PSD e Victor Ponta), Sorin Ovidiu Vântu (care i-a promis sprijin în mijloacele media deţinute), Mircea Lucescu (care ar putea candida ca senator sau chiar ca primar al Capitalei) etc.

28 mar. 2011

Maneaua "bocete Severin - Vanghelie"

Severin "garantat Vanghelie" a dat cu lobby-ul în fasole, confundând Ferentarii cu Europa şi ducând PSD de pe Dâmboviţa spre Marea Moartă a civilizaţiei politice.


Să cânte manelele,
Grele îmi sunt clipele,
Plec acuma dintre voi
Pentru-un pumn de euroi...

Dragi tovarăşi pesedişti
Am pus botul la lobby-şti...
De partid mă ling pe bot
Dar nu-s bou, nu pierd chiar tot.

Că voi rămâne prezent
În euro-parlament...
Mareane, bagă mare,
Că la lobby-s cel mai tare.

De suntem chiar in direct
Haidem să bocim complet.
Să dăm lacrimi la popor,
Acum, la televizor.

Fără număr, Mareane,
La popor - lacrimi babane...
Să băgăm iar euroi
În buzunare la noi...

background - respectiva operă de artă pesedistă a ţâşnit din puţul culturii tufei de trandafiri la scurt timp după episodul unic, memorabil şi de necontestat consumat azi la PSD Bucureşti unde, în faţa activului păstorit de lăcrămosul Marean Vanghelie, onestul lobby-st (la 4000 de euro/ora) Adrian Severin şi-a prezentat demisia din partid. Despărţirea de tip "adio, dar rămân cu tine" se referă, fireşte doar la partid, onestul Severin nedând nici un semn că ar dori să calce pe urmele celorlalţi doi europarlamentari prinşi cu degetele în borcanul şpăgii botezată mioritic-european "lobby". Că doar nu o fi fraier...

Update: piesa va deveni, biensur, un şlagăr PSD, mai ales dacă va fi orchestrată şi interpretată de cunoscutul consilier PSD Adrian Minune. Cu dedicaţie, de la Adrian pentru "minunea de Severin şi minunea de Vanghelie". Plin de minuni PSD-ul...

3 mar. 2011

Obiectiv: Primaria Zanesti!

V-am promis un ANUNT IMPORTANT PENTRU TARA (sau macar pt o parte a ei, ma refer la comuna Zanesti): M-AM HOTARAT - IN 2012, CANDIDEZ PENTRU FUNCTIA (demnitatea, responsabilitatea, mandatul...) DE PRIMAR AL COMUNEI ZANESTI.
Inca nu stiu cu ce partid (nu e greu de ghicit pentru unii ce preferinte politice am, totusi...). Clar e ca la un moment dat, va trebui "sa bat palma" cu un partid, nu atat pentru mine (asta apropo de cei care ar fi tentati sa intrebe de ce nu candidez ca independent) ci pentru echipa locala care ma va sustine (sa nu uitam ca in aceeasi zi sunt alesi si primarul si consilierii locali) si pentru a avea o majoritate in Consiliul Local cu sprijinul careia sa pot atrage finantari si sa derulez proiectele de investii atat de necesare pentru comunitatea din Zanesti.
Deocamdata, il numim proiectul "Daniel Vinca - proZanesti" si sper ca - sprijinit fiind de oamenii care cred ca eu sunt  varianta viabila, de voi tinerii, acest proiect sa devina realitate.
Va fac o confidenta (nu suntem pe aici, acum, decat vreo 101 membri) - consider ca am inceput deja campania si sunt convins ca vom invinge.
Doamne ajuta!

(textul de mai sus a fost postat initial pe platforma Facebook, in GRUPUL ZANESTENILOR)

p.s. - despre ce cred tinerii din comuna ca trebuie urgent "reparat" in gestionarea comunitatii - gasiti (partial) aici, in GRUPUL ZANESTENILOR

20 feb. 2011

VIOREL ANDREI ŞI CORBII...

          Prefaţă: când alţii îl pupau in fund pe Viorel Andrei / Pleşcan ca, deh, era director pe la televiziuni de "moguli" nemţeni, eu  aveam cu el o cearta telefonică în termeni... ca la uşa cortului. Discuţia a plecat de la o suparare a mea legată de o abordare cu care nu eram de acord şi ţipam aşa de tare la el că nu mă auzeam nici eu. În timp, când era tot mare şi tare, am mai avut controverse sau păreri diferite şi în timpul ăsta, la fundul lui era coadă mare la pupat (politicieni de toate culorile, oameni din administraţie, jurnalişti, oameni de afaceri etc).

          Nu-l apăr pe Viorel Andrei. El ştie mai bine ce a făcut şi ce are de tras. Observ cum, de câteva zile, corul fecioarelor nemţene (din care fac parte si cei enumeraţi mai sus), îl judecă (inclusiv pt faptele mai noi, ulterioare sentinţei de care s-a ascuns fix pe tv la oră de maximă audienţă), îl condamnă, îl re-condamnă şi-i doresc să-i putrezească oasele în puşcărie. "Aşa îi trebuie!", se aude ca un ecou în spatele acestui cor... 
          E dreptul lor la opinie. E partea de circ la care au dreptul masele. E doza de sânge din arenă care ridică tribunele în aer. E tele-justiţia făcută chiar cu marele "criminal" / "infractor" / "interlop" care avea şi statut de "vedetă tv".
          De ce nu s-au ridicat aceşti lupi moralişti să-l critice, să-l contreze pe Viorel Andrei (pe teme profesionale, ca deşi era un jurnalist bine cotat loco, mai greşea şi el) când era în culmea gloriei? Motivul ţine, probabil, de coloana vertebrală a acestora la momentul când îi lingeau clanţa, aceeaşi coloană vertebrală care acum dictează instinctul haitei curajoase în a ataca o pradă deja căzută. 

1 feb. 2011

Dezinfectant pentru net

Ştiu că nu e posibil - şi nici nu mi-am propus - să mulţumesc pe toată lumea. Nu mă consider un înger şi una din zicerile cu care (glumesc!) voi intra în istorie este că "Zorro e la televizor iar sfinţii sunt pe icoane...". Continuarea logică o intuiţi: noi, ceilal'i suntem oameni, cu bune, cu rele...

Sunt convins că, în viaţa asta, fie prin prisma profesiei (15 ani de presă...), fie din alte motive (inclusiv poate, la un moment dat, neştiinţă sau superficialitate) am lăsat unora o imagine nu tocmai roz despre mine, oi fi lăsat în urmă şi motive de ranchiună sau - după mintea fiecăruia - poate chiar de răzbunare.
Observ însă, de o vreme, tentative de poliţe, răutăcisme cum ar spune unii, care vin dispre spaţiul virtual. Am ceva bănuieli, am şi dubii, or mai fi şi unii pe care încă nu-i bunghesc (ÎNCĂ, am zis...).
Mai nou, de exemplu, pe blogul lui Valentin Bălănescu, unde comentariile sunt free, cineva îşi postează ideile măreţe "semnând" Daniela Vincu.

7 ian. 2011

Să-ţi fie ruşine, Orange-Shop Piatra Neamţ!

* în loc să ajute un client care nu putea completa singur patru rânduri din formularul de declarare a pierderii cartelei, angajata cu ecuson "Marina" îl tot alunga de la oficiu ca apoi omul să revină, iar şi iar, la rândul de peste 15 persoane * după câteva astfel de reprize de bătăie de joc pe faţă omul s-a enervat * pentru că şi-a permis să-i spună irascibilei angajate că nu e normal să se poarte aşa cu un client care i-ar putea fi tată, purtătorii de ecuson de la Orange-Shop Piatra Neamţ au chemat un echipaj de intervenţie rapidă * clientul DV cere centralei Orange să analizeze comportamentul reprobabil al unor angajaţi din P Neamţ, să verifice periodic înregistrările de pe camerele video care probează comportamentul de "cocalari" şi "pitipoance" nu de specialişti PR sau de vânzări şi să aplice un proiect "client misterios" la unitatea respectivă * deşi, teoretic, magazinul stă bine la vânzări (dar nu din cauza personalului ci datorită politicilor Orange), lunar, zeci de clienţi nemţeni preferă să-şi rezolve problemele la O-shopurile din Bacău şi Iaşi sau să schimbe operatorul

Incidentul descris în primele subtitluri l-am văzut cu ochii proprii joi, 6 ian 2011, graţie faptului că a trebuit să mă întorc la shopul cu pricina după ce anterior, pe la ora 14, un alt angajat m-a asigurat că problema pe care o reclamam "e din cauza serverului; peste jumătate de oră - o oră, închideţi telefonul, redeschideţi şi totul o să fie ok". Dacă am revenit - după o oră şi jumătate, cu o falcă în cer şi una în pământ - vă daţi seama că nu-mi fusese rezolvată problema, că (am bănuit) explicaţia cu serverul era o vrăjeală ieftină prin care mai trimiseseră un client la plimbare la -15 grade Celsius (pe aceeaşi temperatură m-am şi întors) şi că operatorul care analizase problema în computer (număr, pe cine e abonamentul etc - interogatoriul de rigoare şi, evident analiza respectivului pe computator) se uita - sigur nu, dar ce să cred? - la poze cu crăciuniţe... Dar, dacă am revenit am constatat că nu sunt singurul fraier de care-şi bat joc unii angajaţi Orange şi că se poate şi mai rău - dacă superi vânzătorii cu lefuri de directori sau secretari de stat (lefuri plătite, cred eu din banii clienţilor, că Orange nu e fraier să aducă bani din Europa în Romania), respectivii se cred cu... patru cartele şi cheamă haidamacii de la firma de pază (zic haidamaci că e termen consacrat dar vreau să vă spun că bodzguarzii au dovedit mai mult IQ decât cei care i-au chemat ;i nu au folosit forţa ci doar i-au cerut omului s[ fie calm - drept e că şi unii clienţi le-au atras atenţia că de fapt cei care au atitudine provocatoare sunt angajaţii cu ecuson).

22 dec. 2010

VESTIM ZĂNEŞTENILOR în imagini

Actorul Ionuţ Cucoară
A fost concertul VESTIM ZĂNEŞTENILOR (organizat de Asociaţia Civică Daniel Vinca, sprijinit de sponsori cu dare de mână şi de alţi zăneşteni cu inima mare) şi facem şi dovada... Cu poze (facute de un alt zăneştean inimos, Radu Grigore, căruia îi mulţumim). Şi dacă tot au întrebat mulţi de aceste poze (inclusiv zăneşteni aflaţi în zări îndepărtate), aplicăm principiul "Dar din dar se face rai...". Pozele sunt mici dar dacă daţi click pe ele, Moş Crăciun face minunea şi le măreşte.
(Sub ultima poza din prima pagina, dati alt click pe "aflaţi mai multe" ca să vedeţi tot setul de fotografii)

update 1: scuze pt ca fotografiile is aranjate ca funia-n sac, dar, evident, v-ati dat seama ca nu-s mare maestru la grafica it (chestii de programate, html... uff, ma doare capul...)

Corul Zăneştenilor 
(familiile Moncea şi Apetrei)
Grupul Colinduţa din Fauri 
(instructor Cristian Moncea)








public


15 dec. 2010

Concert de colinde: VESTIM ZĂNEŞTENILOR!!!

Sunt aşteptaţi toţi zaneştenii (dar nu numai ei) care doresc să urmărească un program deosebit dedicat Crăciunului şi Anului Nou. INTRAREA ESTE LIBERA!

update: De la Liceul de Arta vine de fapt, un intreg grup de traditii, condus de maestrul Sidor Rusu.

20 nov. 2010

semnal: CONTROALE LA JUDECATORIA SI PARCHETUL ROMAN

Judecatoria si Parchetul din Roman vor fi verificate cu privire la aspectele semnalate de mine in postarea anterioara. Informatia deriva din cele 3 adrese primite (una de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau si doua de la CSM) de mine ieri, urmare a unei sesizari trimisa prin e-mail la mai multe institutii care - am considerat eu - trebuie sa faca ceva pt stoparea unor grave disfunctionalitati procedurale si nu numai din Justitie.
- Voi reveni cu detalii -

5 nov. 2010

JUSTIŢIE ANTI-CETĂŢEAN LA JUDECĂTORIA ROMAN

# Judecătoria Roman în acţiune: pentru prima înfăţişare a unor martori la proces trimite citaţie, mandat de aducere (prin Poliţie), iar mandat de aducere (prin Jandarmi) # în loc să păzească şcolile de derbedeii care înjunghie sau lovesc elevii, forţele de ordine sunt transformate în poştaşi cu epoleţi trimisi să streseze familiile şi copiii unor martori de bună credinţă # excepţia din procedura penală (referitoare la mandat de aducere din prima pt martori) e demontată chiar de instanţă - judecătoarea a amânat audierea pentru că şi-a dat seama (în ziua procesului) că trebuie să se abţină în acest dosar deoarece... e soţia procurorului care întocmise rechizitoriul # sotul procuror consemnează si el, în rechizitoriu, o altă aberaţie: un martor ar fi renuntat la plangerea penală... pe care nu a făcut-o

De multe ori aţi auzit reprezentanţi ai Justiţiei plângându-se că lipsa de performanţă a sistemului s-ar datora nu celor plătiţi pt asta ci societăţii, guvernanţilor, mecanismelor greoaie, Sfantului Ilie şi - deloc în ultimul rând - cetăţeanului care (din comoditate sau lipsa de atitudine civică sau frică sau lene sau...) nu concură CORECT, SERIOS şi SINCER la înfăptuirea actului de Justiţie.
Dar hai să vedem si ce păţeste amărăşteanul de cetăţean când - având mâncărimi într-o anumită zonă a corpului - crede că e de datoria sa să aibă atitudine şi să ajute Justiţia.
Povestea (reală) de mai jos începe în decembrie 2009 şi ajunge până la ziua de ieri, joi, 5 noiembrie 2010, când am bătut drum de 80 de km ca să aflu că şi martori şi Poliţie şi Jandarmerie sunt puşi pe drumuri din neglijenţa sau din comoditatea unei instanţe (mă refer, în acest caz, la Judecătoria Roman).


2 nov. 2010

Un Garcea - A AMENDAT PIETONUL PENTRU CA... NU PURTA VESTA REFLECTORIZANTA

Nu, nu e o sceneta. Nu, personajul nu e actor. E un fapt real cu un pilitist la fel de real (cu uniforma, insigna, legitimatie si arma). Am auzit de incidente in care un politist a raportat ca a ramas fara arma (sau bulanul, sau catusele...) din dotare. Asta de mai jos ar fi trebuit sa dea alarma ca a ramas fara neuronul singuratic din dotare. Dar (vorba unui intelept de la tara): "Inainte de a-l pierde, l-o fi avut?"

25 oct. 2010

Stand-up comedy la Piatra Neamţ - Brigada 2 pe trei



           O veste buna pentru amatorii de umor: un spectacol de stand-up comedy va avea loc sambata, 30 octombrie, ora 21 la Pizza 66.
           Grupul de umor "Brigada 2 pe trei" revine pentru a treia oara la Piatra Neamt cu spectacolul "Prima Bucata", cu glume diferite de celelalte doua spectacole: "Versetul trei" si "Setul doi" (care au fost deja prezentate spectatorilor nemteni).
           Show-ul merita vazut cu atât mai mult cu cât intrarea este libera. Vorba unui clasic in viaţă: "În criză. orice mokăciune contează"

20 oct. 2010

Meşterul Neculai Popa va sculpta îngeri!

   Neculai Popa, cel mai cunoscut mester popular din judeţul Neamt a trecut la cele vesnice, la puţin peste 91 de ani. S-a stins in casa din Târpeşti transformată într-un adevărat muzeu, miercuri, la 4 dimineaţa, cerându-le urmaşilor să continue cultivarea adevăratelor tradiţii. Înainte de a fi cunoscut în ţară şi în lume drept un artist popular complet, răzeşul din satul Tărpeşti comuna Ion Creangă a luptat pe front în al doilea război mondial şi a cunoscut şi temniţele comuniste, ca deţinut politic. La puţin peste 30 de ani a fost întemniţat timp de trei ani, fiind considerat un duşman al regimului comunist (atît din cauza trecutului de membru PNŢ cât şi pentru faptul că a criticat in public colectivizarea). 
Instructor al cetelor de jieni, capre şi urşi din zonă, ajunge apoi si dascăl la biserica din sat.

6 oct. 2010

De ce nu boicotează elevii Liceului Economic magazinul bătăuşului?

      Citind ultima ştire din "Adevărul de seară" referitoare la urmările agresiunii de vis-a-vis de Liceul Economic din Piatra Neamţ ("Liceu sub asediu de teama unui bătăuş") mi-am pus intrebarea din titlu: de ce nu hotarasc elevii din liceu, toti, să boicoteze magazinul patronat de mama bătăuşului?
      Am remarcat sinceritatea (tip motivaţie) a directoarei care spunea că porţile sunt incuiate (limitand asftfel accesul elevilor in afara şcolii în pauze) pentru că "Câtă vreme l-am văzut pe bătăuş în libertate, mie mi-ar fi frică să-mi trimit copilul la şcoală".
      Dar eu cred ca o măsură mai bună  (sau macar la fel de bună) ca încuierea porţilor ar fi ca elevii să hotărască (sau să fie ajutaţi să înţeleagă) faptul că primul gest firesc de solidaritate cu colegul lor (care intrand într-un magazin pentru un pachet de biscuiţi s-a ales cu o bătaie soră cu moartea) este să nu mai cumpere nimeni, nici măcar de un leu, din acel magazinaş.

20 aug. 2010

cjspitalneamt@gmail.com – hotline virtual cu tematică “Spitalul Judeţean Neamţ”


Cetăţenii din judeţul Neamţ care vor ca părerile lor referitoare la Spitalul Judeţean Neamţ să ajungă pe masa conducerii Consiliului Judeţean Neamţ au la dispoziţie, începând de astăzi, o linie de comunicare directă şi virtuală.
            Acest hotline virtual este inventat” ca urmare a unor semnale şi solicitări exprimate de nemţeni, inclusiv în comentariile postate la ediţiile electronice ale presei din Neamţ.
            Cum nici organigrama CJ Neamţ şi nici situaţia actuală nu permit alocarea unor resurse umane care să fie blocate pe comunicarea pe o linie telefonică, a fost aleasă varianta mai practică a înfiinţării unei adrese de poştă electronică.
            Adresa respectivă de e-mail este cjspitalneamt@gmail.com. Ea va fi consultată şi verificată zilnic de consilierii de la Cabinetul Preşedintelui, corespondenţa respectivă urmând a fi prezentată preşedintelui Vasile Pruteanu şi apoi factorilor responsabili în analizarea şi rezolvarea diverselor situaţii (inclusiv Consiliului de Administraţie şi conducerii Spitalului Judeţean Neamţ).
            Pe respectiva adresă de mail pot fi trimise sesizări în legătură cu activitatea din spital, aprecieri cu privire la contactul pe care cetăţenii l-au avut cu această instituţie care prestează aceste importante servicii de interes public, materiale foto şi video.
            În cazurile în care expeditorii doresc primirea unui răspuns, este de dorit ca în afara adresei lor de mail care rămâne automat, să precizeze, de asemenea, şi câteva date de contact (nume, adresă, telefon).
            Pe aceeaşi adresă (cjspitalneamţ@gmail.com) pot fi trimise informaţii şi păreri atât despre Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ cât şi despre Spitalul de Psihiatrie “Sf Nicolae” din Roman (ambele unităţi sanitare fiind preluate de CJ Neamţ).
            “Spitalul Judeţean este una dintre instituţiile din judeţ unde aproape că intră orice cetăţean. Ca pacient sau ca vizitator al unui pacient, aproape fiecare dintre noi a trecut pragul acestei instituţii. Nimeni nu e bucuros din cale afară când ajunge să treacă pragul unui spital şi, de aceea, cu atât mai mult, şi noi cei din administraţie dar şi cei care lucrează la spital trebuie să facem şi imposibilul pentru pacientul şi familia lui să fie ajutaţi cât mai bine în aceste situaţii limită. Ştim problemele din spital şi, de asemenea, ştim că nici minuni nu se pot face peste noapte dar şi că este loc de mai bine. Am spus de atâtea ori: prioritatea este creşterea calităţii actului medical şi eu cred că este o prioritate pe care o putem duce la îndeplinire împreună, prin eforturi conjugate, oamenii din sănătate, din administraţia judeţului şi cetăţeni, deopotrivă. Aproape zilnic sunt oprit pe stradă de oameni care îmi spun problemele lor, inclusiv legate de spital, şi ideea acestei căsuţe poştale vine tot de la cetăţeni. Sper să-şi dovedească eficienţa”, a precizat Vasile Pruteanu, preşedintele CJ Neamţ.

16 aug. 2010

Bebelusi morti in explozia de la Maternitatea Giulesti

Explozie la maternitatea Giulesti; 8 nou-nascuti au fost luati cu ambulantele si dusi la alt spital. Din primii copii ajunsi la noua unitate sanitara, doi au arsuri pe 30-40 la suta din suparafata corpului (dupa declaratia data la tv de o doctorita). A fost luata cu salvarea si o femeie (gravida, dupa cum relatau reporterii si invelita si ea in acea protectie tip staniol cu care sunt protejati pacientii arsi).
Cauzele exploziei sunt inca necunoscute. Reporterii vorbeau, ca variante, despre o butelie de oxigen care ar fi bubuit sau despre o instalatie de aer conditionat care ar fi declansat incendiul.

Sursa: relatari de la Realitatea TV

update1: opt bebelusi dusi cu ambulantele la Spitalul de Arsi Grigore Alexandrescu; doua femei luate cu salvarea, alte doua au iesit pe picioarele lor vorbind la telefon (probabil cu rudele)- si cecelalte doua au fost duse cu salvarea la alt spital
update 2 - sursa incendiului - explozia unei instalatii de aer conditionat (sursa newsin)
update 3 - "trei bebelusi sunt morti" (sursa - declaratie Raed Arafat) - ar fi vorba de 3 copii morti la Maternitatea Giulesti - cei opt bebelusi de la Spitalul de Arsi sunt "in stare extrem de grava, unii dintre ei cu sanse minime de supravietuire" (dr. Enescu)

10 aug. 2010

Turismul romanesc si sulul (lipsa de la toaleta de pe terasa)

        Cum poate afla turistul situatia turismului romanesc? Simplu - apeland la la serviciile indigene din domeniu. Testand pe nervii si - mai ales - buzunarul lui. Riscand sa fie turist cobai si sa afle ca e normal sa nu gaseasca hartie igienica la o terasa unde a cosnumat una-alta, ba, mai mult, sa i se spuna ca asta e normalitatea "ca doar nu e buda cu plata ca sa se dea si hartie igienica" (sic!).
        Terasa cu pricina e fix in mijlocul Satului de Vacanta din Mamaia. Practic la strada e un barulet, la vreo 8 metri e un restaurant (parter) si camere pt cazare (etaj). Barul respectiv (dotat si cu gratar) serveste si direct in strada dar si in curtea-terasa. Un grup de clienti s-a oprit asta-seara (pe la 19) si a comandat bauturi racoritoare si produse de la gratar (pulpe, mici etc). Plus cafeaua (adusa de o tanti de undeva din fundul curtii, platita separat - fara bon fireste).
        Turistii au intrebat - de la inceput, la bar - daca este toaleta si li s-a raspuns ca da. Cand i-a mancat undeva sa si foloseasca incaperea respectiva s-au enervat ca nu au gasit intrerupatorul (nu au facut un capat de tara din asta ca totusi se vedea, asa, pe bajbaite) dar - mai enervant - hartie igienica ioc!